Foto: Cristian Marcu Diagrama structurii etnice a Repu­blicii Moldova coincide cu diagrama preferinţelor electorale. Faptul se repetă şi în cazul recentelor alegeri: Partidul comuniştilor obţine un scor constant de circa 40%; celelalte partide fluctuează, dar suma lor este re­lativ aceeaşi, respectiv circa 60%.

Alegerile din acest an fost istorice pentru Moldova întrucât ele im­plicau opţiunea între trecut şi viitor. Iată rezultatul: 42% ş trecutul; 58% – viitorul. Raportul arată o societate divizată în care cei care privesc înainte sunt aproape egali nume­riceşte cu cei care privesc înapoi. Diferenţa este că în timp ce tabăra trecutului stă unită, cea a viitorului este ea însăşi dezbinată de ambiţii egoiste şi minată de neîncrederi re­ciproce. Astfel, echilibrul de putere este perfect. Consecinţa nu poate fi decât stagnarea; suspendarea între trecut şi viitor.

Partidul comuniştilor nu este comunist în sensul marxist-leninist al cuvântului. Comunismul în Mol­dova este doar un alt nume dat unui trecut imperial şi confortului stabilităţii şi includerii sugerate de el. Problema este că respectivul trecut însuşi nu are trecut. Este trecutul din pa­ranteza sovietică. Cei care au votat Partidul comuniştilor nu au votat pentru ideologia comunistă şi nici împotriva românofonilor. În realitate, acel vot nu este nici ideologic nici etnic. Imensa populaţie rurală trăind de pe urma agriculturii de subzistenţă nu vibrează la dezbaterea ideologică.

Totodată, în Moldova nu există conflicte etnice întrucât nu există identitate naţională. Moldova este un stat fără naţiune. Or, câtă vreme majoritatea nu şi-a stabilit identitatea naţională nu pot exista nici minorităţi naţionale. Iar câtă vreme identitatea lipseşte nu există nici trecutul de la care se poate porni în proiectarea viitorului. Singurul reper identitar al electoratului comunist moldav este sovietismul;