Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatul adoptă modificarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Publicat in Romania Libera, luni 10 iunie 2013 ·

Senatorii au decis, luni, că alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a unuia dintre părinţi, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, transmite Mediafax.

Parlamentarii au adoptat, în acest sens, în unanimitate, cu amendamentele propuse de Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru drepturile omului, proiectul de modificare a Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Legea mai prevede că unităţile sanitare, cele de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, persoane fizice sau jurdice care internează sau primesc în îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se poată stabili identitatea sunt obligate să anunţe în termen de 24 de are, în scris, autoritatea administraţiei publice locale în vederea stabilirii identităţii, dar şi a DGASPC de care aparţin.

Potrivit proiectului, în vederea stabilirii identităţii copilului părăsit în unităţi sanitare sau găsit ori a părinţilor acestuia, organele de poliţie şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor au obligaţia de a desemna persoane responsabile care să realizeze cu celeritate demersurile pentru înregistrarea naşterii copilului şi să transmită datele de identificare direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau serviciului public de asistenţă socială.

Acestea au obligaţia efectuării demersurilor de stabilire a identităţii părinţilor copiilor părăsiţi în unităţile sanitare în situaţia în care aceştia au fost identificaţi şi nu au întocmit certificatul de naştere.

În proiectul de act normativ se mai stipulează că instanţa sau Comisia pentru protecţia copilului care a dispus plasamentul copilu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 58 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

George Simion: Apeluri telefonice false date în toată ţara ca să descurajeze votanţii AUR

Mediafax acum 2 ore
„Răspândirea de mesaje mincinoase nu e pedepsită? Mii de oameni m-au alertat în ultimele zile că au primit apeluri telefonice false! Frica de AUR naşte idei revoltătoare în mintea celor care ştiu că în 2024 îşi pierd scaunele moi, că toate sinecuril

200 de oameni au fost ucişi de inundaţii masive din Afganistan

Mediafax acum 7 minute
Peste 200 de persoane au fost ucise şi mii de case au fost distruse sau avariate în provincia Baghlan, când ploile abundente de vineri au declanşat inundaţii masive, a declarat un reprezentant al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU. Nu

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 5 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°