Autorul refuza orice fel de subtext sau de mesaj lucrarilor sale. In fapt, spune Koons, operele pe care le produce nu transmit nimic; ele sint kitsch-uri si trebuie tratate ca atare. Daca si de ce sint cumparate nu mai este problema lui, ci a publicului care il apreciaza. Ne inconjuram cu o multime de lucruri; unele sint utile, altele au rol decorativ, foarte multe sint de prisos. Cumparam ce ne trebuie, imbracam ce se poarta, probam ce ne vine bine, cautam formula optima care sa adecveze dorintele mereu expansive cu posibilitatile intotdeauna limitate. Lucrurile calificate drept „frumoase" au, de regula, o mai mare trecere. Artele, designul, artizanatul fac oferte care satisfac toate capriciile. Gasim insa in cimpul acestora o nefireasca supralicitare a kitsch-ului in toate chipurile sale. Ca si frumosul in genere, el se cauta, se vinde, se cumpara, deseori premeditat. Poate tocmai datorita dificultatii de a-l deosebi de ceea ce i se opune. Ce este insa kitsch-ul? Cum il recunoastem? Are legatura doar cu arta? Trece drept un fenomen accidental sau face parte din decorul vietii de zi cu zi? Vizam prin kitsch un stil pe care-l socotim demodat si strident, adica ostentativ, supraincarcat, fals-grandios, vulgar, naiv-sentimental sau romantios, urmare a unui estetism rudimentar, superficial. Etimologic, ar putea veni de la germanul kitschen(a face un lucru de mintuiala), inrudit cu verkitschen(a degrada, a poci, a maslui). De aici si asocierea facuta de unii filosofi intre conceptul in discutie si minciuna (Georg Lukács), ducind la antiteza consacrata dintre arta veritabila si pseudo-arta. S-ar spune ca problema este doar una de gust. Confundam adesea obiectul kitschcu cel artizanal. Arta, se stie, incurajeaza forma singulara, relativ inedita, in timp ce artizanatul mizeaza pe cea utilitara, manufacturata. Artistul este considerat a fi adevaratul „creator", pe cind artiz