Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie, tot mai aproape de a spune: “Good Bye, EU!”

Publicat in Ziua Veche, luni 15 octombrie 2012 ·

Marea Britanie este tot mai aproape de a spune: “Good Bye, EU!” Nu mai este o supriză că Londra a privit mereu cu circumpecţie birocraţia UE, dar şi proiectele de cedare de suveranitate în legătură cu Justiţia, drepturile cetăţeneşti şi uniunea monetară din Uniunea Europeană.

Criza europeană din ultima vreme, încercările Germaniei de a monopoliza politica monetară şi cea externă, dar şi multe alte probleme aflate pe agenda Bruxelles-ului birocratizat la maxim, au reuşit să enerveze la culme oficialii londonezi. Iar, despre răbdarea britanicilor, este plină Lumea de bancuri.

Guvernul britanic urmăreşte să îşi exercite dreptul de a exclude 130 de măsuri ale UE în privinţa legislaţiei şi ordinii. În cursul zilei de luni, ministrul de interne al Marii Britanii, Theresa May, urmează să afirme în faţa parlamentarilor faptul că guvernul urmăreşte să îşi exercite dreptul de a exclude 130 de măsuri ale UE în privinţa legislaţiei şi ordinii, transmite BBC, preluat de Rador.

May urmează să declare că Marea Britanie va prelua controlul în acest domeniu, în decursul următorilor doi ani, conform unui acord stabilit de guvernul anterior, în timpul negocierilor pentru Tratatul de la Lisabona. Această măsură ar presupune faptul că Marea Britanie nu va recunoaşte mandatul european de arestare, pe care liberal-democraţii l-au susţinut în cadrul ultimelor alegeri. Marea Britanie trebuie fie să excludă toate cele 130 de măsuri care au fost aprobate înainte de implementarea tratatului în 2009, fie să le adopte în totalitate. May va declara că preferă prima variantă. Guvernul va putea apoi să opteze să reintroducă anumite măsuri, cu condiţia ca UE să fie de acord. Este foarte probabil ca liberal-democraţii să insiste asupra readoptării mandatului european de arestare şi neînoirea participării la organizaţiile poliţieneşti pentru Uniunea Europeană.

Merită menţionat

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 57 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu, despre faptul că românii vor merge cu buletinul în Turcia: Un gest deosebit

Mediafax acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a mulţumit, marţi, preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, pentru decretul potrivit căruia românii vor putea să călătorească în Turcia doar cu buletinul. Este un gest deosebit pe care l-a făcut faţă de cetăţenii români,

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 59 minute
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 2 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 3 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Canotaj: Mihai Chiruţă s-a calificat la JO 2024 Paris

HotNews acum 33 minute
​Canotorul Mihai Chiruţă a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de simplu vâsle masculin, marţi, după ce s-a impus în Finala A a regatei preolimpice de la Lucerna. Echipajul României de patru vâsle masculin - Mihai Chiruță,

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 3 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 10 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°