Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pagini politice toxice

Publicat in Observator Cultural, joi 11 decembrie 2008 ·

Campania electorală pentru alegerile parlamentare de anul acesta a venit cu mai multe elemente de noutate, menite să stîrnească interesul românilor pentru politică şi, în final, să-i aducă la vot. Desigur, cea mai mare noutate pe care o ştim şi care a fost dezbătută în paginile revistei Observator cultural este noul sistem de vot, prin alegerea directă a unui candidat. O altă noutate în această campanie uninominală, anticipată prin ceea ce s-a întîmplat în urmă cu un an la europarlamentare, a fost creşterea ponderii Internetului în propagarea mesajelor electorale. Este vorba de două direcţii, una oficială, prin site-uri de campanie, bloguri şi filme oficiale, dar şi de o alta malefică, neasumată, menită să submineze prin ocară adversarii electorali. Trilulilu Tăriceanu, de mînă cu Google pe toate site-urile Cel mai activ candidat la alegerile din acest an a fost liderul Partidului Naţional Liberal, Călin Popescu-Tăriceanu. Acesta a fost sfătuit să soarbă din cupa de succes a lui Barack Obama, care a cîştigat preşedinţia SUA şi fonduri uriaşe pentru campanie graţie folosirii inteligente a Internetului. Tăriceanu şi-a făcut un site personal dinamic, un blog pe care probabil că au scris consilierii săi, dar şi un cont pe celebrul site de socializare, populat de puştimea României, hi5. Acelaşi Tăriceanu apărea în mai toate reclamele Google AdSense, astfel că devenise, în perioada campaniei, ubicuu pe site-urile relevante .ro, cu cod AdSense integrat. Şi tot legat de numele liderului PNL, mai avem o premieră care va rămîne în istoria Internetului românesc: prima conferinţă interactivă transmisă exlusiv pe Internet, pe site-ul de videosharing Trilulilu. www.tariceanu.ro Ei cu ei, eu cu mine, tu cu cine? Un mare mesaj care a făcut furori fără să fie înţeles de nimeni, în mod real, a fost cel al Partidului Democrat-Liberal, „Noi cu voi“. Social-democraţii au învins

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 4 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 8 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 6 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 7 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 3 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 13 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

17°/28°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°