Exista oameni care iti schimba viata. In cazul meu, acel om a vazut ca pot, ca vreau, ca merit mai mult. Si pentru ca eu eram prea mica sa vad toate chestiile acestea a stat de vorba cu parintii mei. Le-a deschis ochii atat lor, cat si mie. Ii multumesc in fiecare zi pentru ca a avut curajul sa vada pentru mine un viitor, o cariera. Persoana aceea este dirigintele meu din liceu.
Ne-a luat de mici si ne-a crescut pe toti la fel. A investit in noi dragoste, ne-a invatat sa fim oameni si a incercat sa scoata dintr-o clasa de copii niste profesionisti. A fost mai mult decat un profesor, dar asta am realizat mult dupa ce nu a mai fost. Cred ca a plecat dintre noi atunci cand a crezut ca misiunea lui pe Pamant s-a incheiat, dupa ce a vazut cu ochii lui ca si noi, ultima generatie, am ajuns sa fim pe picioarele noastre.
Era profesor de engleza. Era acel gen de profesor care te facea sa inveti de placere, fara stresul notelor. Ne spunea mereu: "Nu invatati pentru note, invatati pentru voi. Nota ramane intr-un catalog, ceea ce invatati acum va ramane al vostru o viata". Interesant este ca a reusit sa isi creeze o relatie si cu parintii nostri. Mama, cel putin, il adora. Recunosc, uneori relatia asta diriginte-parinte nu prea ma avantaja, dar acum imi dau seama ca doar asa am reusit sa invat, sa invat pentru mine.
La mijlocul clasei a 12-a a facut o sedinta cu parintii in care le-a spus fiecaruia cam ce drum ar trebui sa urmeze fiecare dintre noi. Isi facuse fise pentru fiecare elev, cu plusuri si minusuri, avantaje si dezavantaje, recomandari. Mamei mele i-a spus ca eu trebuie sa dau la limbi straine pentru ca am inclinatie spre asa ceva, prind repede si pot invata simultan mai multe limbi. Acesta a fost momentul in care cariera mea a fost decisa. Eu nu prea eram hotarata sa dau la facultate, pentru ca toate variantele mi se pareau greoaie si