Domnule Dunca, mergeţi prin deşert de aproape două săptămini. Nu vă este teamă de nisipuri mişcătoare?

In prima etapă mi-a fost greu, fiindcă rulam pentru prima oară pe o astfel de suprafaţă. Pe măsură ce am avansat in concurs m-am deprins cu tehnicile de mers. Oricum, este foarte dificil. Sintem intr-un stres continuu, cauzat şi de efortul inuman la care sintem supuşi, de a alerga zilnic sute de kilometri.

Duritatea Raliului se reflectă şi in bilanţul negru din dreptul motociliştilor: 136 de abandonuri, dintre care doi morţi şi 40 de accidentaţi care au necesitat spitalizarea.

Din nefericire, printre cei care au părăsit competiţia se află şi cei doi prieteni ai mei, Etienne şi Francois Vouillet, care acum se află internaţi intr-un spital din Franţa.

Eu am rămas in traseu, iar acum mă pregătesc să mă urc in avion, urmind să mergem din Mauritania in Mali, de la Kiffa la Bamako, pentru etapa de miine (n.r. astăzi). Incerc să profit de ziua asta şi să mă odihnesc mai mult, pentru că azi-noapte am ajuns la ora 12.30 in tabără.

„Azi poate mă bărbieresc“

Cum e viaţa in bivuac?

Nici nu este nevoie să incerci să te adaptezi. Ajungi acolo frint de oboseală, măninci ceva care oricum nu-ţi prieşte şi te trinteşti să dormi, istovit şi nespălat. Astăzi o să incerc şi eu să mă bărbieresc.

Efortul fizic şi psihic este inuman, aşa că nu mai ai chef de nimic atunci cind ajungi la sosire.

Cind aţi aflat de moartea lui Fabrizio Meoni?

Eu am luat startul cu o oră in urma lui, iar prin locul in care a avut accidentul am trecut după o oră şi jumătate. Am văzut motocicleta, care era aproape distrusă, iar cind am văzut locul in care căzuse mi-am dat seama că urmările au fost foarte grave.

Accidentele piloţilor foarte buni sint mai mereu cu urmări tragice, pentru că v