Menţinerea stimei de sine şi a intereselor diverse previne instalarea apatiei şi amână deteriorarea funcţiilor cognitive. De aceea, psihologul are un rol important.

Un studiu realizat de neurologii din Burgos, Spania, arată că terapia psihologică sau ocupaţională are efecte similare medicamentelor în tratarea pacienţilor cu forme uşoare şi medii de boală Alzheimer. Meritul ei este că menţine bolnavul activ, cu un sentiment de utilitate şi de stimă de sine. Aceşti bolnavi suferă o deteriorare mai lentă a neuronilor, astfel că boala lor evoluează mai încet.

„Terapia ocupaţională reprezintă suma activităţilor cognitive, motrice şi voliţionale (care utilizează voinţa pacientului) coordonate de specialişti şi care au drept scop recâştigarea independenţei pacientului într-o mai mare sau mai mică măsură. Această terapie non-farmacologică, dublată de tratamente de specialitate, are rol în stimularea cognitivă, adică a gândirii şi a capacităţii de învăţare, dar şi în stimularea afectivă", ne explică medicul primar gerontolog Adrian Stănescu de la Centrul Oxxygene din Bucureşti.

Pacientul şi familia se reorganizează

Stimularea cognitivă se referă la exerciţiile de memorare şi de organizare a gândirii şi poate începe de la îmbunătăţirea abilităţilor de autogospodărire. Bolnavul şi aparţinătorul (cineva din anturajul acestuia) discută cu terapeutul despre problemele pe care le întâmpină, astfel că fiecare schemă terapeutică se adaptează nevoilor şi resurselor fiecărei persoane.

După cum ne explică psihologul Maria Nistor, implicată în organizarea unor astfel de şedinţe la Cluj-Napoca, sunt lucruri care pot părea de bun-simţ şi pe care unii aparţinători le intuiesc, dar pe care majoritatea au nevoie să le discute cu un specialist. „Este vorba de folosirea de agende, de organizatoare, de liste, astfel încât bolnavul să-şi amintea