Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expediţia Manaslu 2013, la start. Trei alpinişti vor să ducă în premieră însemnele Clujului la peste 8.000 m

Publicat in CityNews Alba, luni 26 august 2013 ·

Alpiniştii Adrian Vălean, Vasile Cipcigan şi Vlad Căpuşan pornesc săptămâna aceasta spre Himalaya, unde vor să ducă pentru prima dată însemnele Clujului la peste 8.000 de metri, pe vârful Manaslu (8.156m). Ascensiunea se va face fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor, care transformă ascensiunile la mare altidudine în simple excursii pe munte.

„Deşi suntem o ţară cu tradiţie în alpinism, lista celor care au urcat până în prezent un vârf de peste 8.000m este restrânsă, mai puţin de şapte sportivi reuşind această performanţă în întreaga istorie alpină a României. Iar lista celor care nu au utilizat oxigenul suplimentar este şi mai redusă. De asemenea aceasta ar reprezenta prima ascensiune a unui vârf de peste 8.000 de metri pentru un sportiv clujean”, se arată pe site-ul manaslu2013.ro, unde alpiniştii vor ţine jurnalul expediţiei.

În cazul unei reuşite, Vlad Căpuşan (23 de ani) va deveni cel mai tânăr român care ajunge la peste 8.000 de metri. El a mai fost în Himalaya în 2011, cu proiectul „Vertical Himalaya”, prin care şi-a propus – şi a reuşit – să urce în premieră românească pe trei vârfuri de peste 6.000 de metri pe nişte rute tehnice.

Absolvent al Universităţii de Arte şi Design Cluj, Vlad a început să se caţere de la vârsta de 13 ani, pentru ca la 18 ani să devină membru al Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă. A coordonat şi participat la expediţii în peste 10 masive muntoase din Europa Centrală şi de Nord, Orientul Mijlociu, Caucaz şi Asia. În 2012 a fondat Clubul Extrem Explorer, punând bazele unei echipe de elită în alipinismul autohton, iar în 2012 a deschis în Centrala de Escaladă, un loc din centrul oraşului dedicat atât celor pasionaţi de escladă cât şi amatorilor care vor să se împrietenească cu muntele.

Deşi nu a fost niciodată în Himalaya, Vasile Cipcigan (35 de ani) visează la culmile cu zăpezi veşnice încă din

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 45 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°