Vila Dante din Bucureşti, aflată în baza de protocol, a fost trecută de Guvern din domeniul public în cel privat al statului, ceea ce permite închirierea sau vânzarea imobilului, informează Mediafax.
Schimbarea statutului juridic al Vilei Dante a fost efectuată prin ordonanţă de urgenţă, iar guvernanţii au motivat această decizie prin eliminarea pierderilor şi creşterea veniturilor Regiei Patrimoniului de Stat (RA-APPS).
Citeşte şi: Cazul VILEI DANTE. Cum se contrazice RA-APPS de pe o zi pe alta cu privire la destinaţia vilei de protocol
În urmă cu o lună, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul a iniţiat negocieri cu o ambasadă pentru închirierea Vilei Dante din Bucureşti, pentru o chirie lunară calculată la peste 20.000 euro.
În vara anului trecut, în contextul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, premierul Victor Ponta a susţinut că are date că Vila Dante a fost pregătită, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.
Citeşte şi: Câţi bani cere Guvernul pentru închirierea Vilei Dante
Vila Dante are o suprafaţă construită de 936 metri pătraţi, o suprafaţă desfăşurată de 2.670 metri pătraţi şi un teren aferent de 4.240 metri pătraţi, fiind dotată cu piscină şi sală de fitnes şi având ieşire spre lacul Herăstrău.
Vila Dante din Bucureşti, aflată în baza de protocol, a fost trecută de Guvern din domeniul public în cel privat al statului, ceea ce permite închirierea sau vânzarea imobilului, informează Mediafax.
Schimbarea statutului juridic al Vilei Dante a fost efectuată prin ordonanţă de urgenţă, iar guvernanţii au motivat această decizie prin eliminarea pierderilor şi creşterea veniturilor Regiei Patrimoniului de Stat (RA-APPS).
Citeşte şi: Cazul VILEI DANTE. Cum se contrazice RA-APPS de pe o zi pe alta cu pri