Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat la spital cu arsuri după ce un POLIŢIST i-a aruncat o SUBSTANŢĂ CHIMICĂ PE FAŢĂ. "El nu e poliţist la Pucioasa, el e şmecher la Pucioasa"

Publicat in Gandul, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Un bărbat de 39 de ani din Dâmboviţa a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Târgovişte, cu arsuri, după ce un vecin, agent la Poliţia Pucioasa, i-a aruncat o substanţă chimică pe faţă, oamenii spunând că nu este pentru prima dată când poliţistul îi ameninţă sau le vorbeşte urât.

Bărbatul rănit, din localitatea dâmboviţeană Vârfuri, a povestit că incidentul a avut loc în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, precizând că între el şi poliţist exista un conflict mai vechi.

"Am fost cu un vecin şi am tăiat nişte lemne în curte. Mă spălam pe mâini la pompa de apă, între mine şi poliţist sunt cam între cinci şi trei metri. Şi când eram la pompa de apă a aruncat cu ceva pe mine. Cu acid? Nu ştiu... noi suntem certaţi de ceva vreme, dar până la lucru ăsta niciodată nu s-a ajuns. Am simţit ceva ud pe faţă şi în câteva secunte a început să mă usture groaznic pielea. Am sunat la salvare care m-a transportat iniţial la Spitalul din Pucioasa, apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte", a declarat Vasile Bratu, bărbatul rănit.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Dâmboviţa, bărbatul este în stare stabilă, în afara oricărui pericol, având arsuri de gradele I şi II pe faţă.

Vecinii poliţistului spun că toţi au fost amenintaţi de poliţist şi că acesta are un comportament agresiv.

"Toţi oamenii îl acuză pe poliţist că i-a ameninţat. El nu e poliţist la Pucioasa, el e şmecher la Pucioasa. Am înţeles că l-a reclamat cineva pentru comportare abuzivă şi ar fi fost sancţionat, iar acum a venit să se răzbune. Bea, e violent, ăsta nu e poliţist. I-a ameninţat pe toţi, are un comportament agresiv faţă de toţi. Aşa a făcut mereu cu toţi, înjură, ameninţă, vrea ca toţi să-l ştie de frică, acesta este comportamentul lui", a declarat un localnic.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 48 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 51 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 6 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°