Se simte încolţit pentru că Victor Ponta l-a abandonat, Crint Antonescu nu a ştiut cum să-i apere interesele, iar justiţia e pe urmele lui. Părintele Antenei 3 le-a comunicat de la TVR aliaţilor şi inamiclior săi că nu va abandona lupta şi că n-ar fi bine să-l înfrunte
Ce-l face pe Dan Voiculescu invincibil? Banii, televiziunile, relaţiile, sistemul în care a crescut şi s-a îmbogăţit? Toate acestea fac din cel care si-a început cariera turnându-şi rudele la Securitate un personaj periculos, care e în stare de orice pentru a-şi atinge scopurile. Mesajul lui transmis la o oră de vârf la televiziunea publică a fost destul de limpede, chiar dacă nerostit până capăt: nu vă puneţi cu mine.
Nu este foarte clar în ce calitate l-a invitat TVR la o emisiunea în care de obicei se dezbat evenimentele cele mai importante ale zilei şi care de această dată a devenit un spaţiu dedicat lui Dan Voiculescu. Fostul senator, inculpat într-un dosar de corupţie, pe care l-ar vrea prescris şi-a transmis ameninţările de la televiziunea publică pentru a demonstra că şi-a păstrat încă influenţa în rândurile puterii şi că poate beneficia de toate pârghiile acesteia, inclusiv de cele propagandistice. În paralel, însă, Antena 3, televiziunea concepută de Voiculescu să fie în ofensivă permanentă faţă de duşmanii, rivalii şi chiar prietenii sai, politici sau economici îl atacă pe Victor Ponta şi îi dă de înţeles lui Crin Antonescu să schimbe placa şi să fie mai dur cu primul ministru.
“Eu voi fi foarte greu de înfrânt şi probabil că numai Dumnezeu va reuşi să mă înfrângă atunci când mă va lua la el” a spus apăsat Dan Voiculescu, prevenindu-i pe cei care ar putea intra în coliziune cu el, că este bine înarmat şi că nu va ceda cu una cu două. Declaraţia lui nu îl vizează doar pe Băsescu sau pe aliaţii săi, Antonescu şi Ponta, ci şi pe judecătorii care urmează să-i dea verdictul în