In mai multe randuri am scris in aceasta rubrica despre identitatea balcanica a romanilor, lucru care a starnit, in mod surprinzator, indignarea multor cititori. Trec peste insultele primite, ca si peste aluziile tendentioase ca nu as cunoaste geografia. Ceea ce m-a surprins cel mai mult e faptul ca atat de multa lume binevoitoare se simte in mod sincer afectata de epitetul "balcanic". E drept, de la scoala Ardeleana incoace, si trecand prin protocronismul ceausist, o solida conspiratie a tacerii a cautat sa oculteze sistematic identitatea balcanica a romanilor. Dupa ce am participat la toate razboaiele balcanice (ocupand chiar temporar o felie din litoralul bulgaresc, unde o regina de-a noastra romantica si-a construit o vila fantezista cu minaret, botezata pompos "palat") si la toate "balcaniadele", dupa ce am invatat in manualele de istorie ca in Evul Mediu am avut in Balcani "Imperiul Valaho-Bulgar" al Asanestilor, iata-ne acum intepati de cate ori ni se aminteste caracterul balcanic al culturii noastre.

Noii istorici si unii politicieni care au prins tendinta noua cauta prin tot felul de manevre neindemanatice sa ne proiecteze mai spre ceea ce pare a fi centrul onorabil al Europei. Manevre contradictorii, de altfel. Cum sa poti, pe de o parte, sa te mandresti cu scriitori precum Caragiale, tatal si fiul, care au reusit sa capteze si sa puna in pagina esenta balcanismului, si sa cauti in acelasi timp sa-ti creezi o identitate de Mitteleuropa, care duce la Viena si la Praga lui Kafka si a lui Kundera, sau, si mai grotesc, sa te imbeti cu clisee pretentioase precum Bucuresti si Parisul Balcanilor etc. (lucru spus si despre Belgrad, Sofia, si altele, dar mai bine nu ne oprim la asta)? Spaima legata de balcanism are radacini multiple, dar mai toate explicandu-se printr-un solid complex de inferioritate. Inferioritate fata de sarbi si bulgari, oameni