Este elevă în clasa a IV-a şi are planuri mari de viitor. Una dintre cele mai mari dorinţe ale arădencei este să-i determine pe adulţi să protejeze planeta şi mediul înconjurător.
Profil:
Născută. 25 iulie 1999, Arad
Studii. Elevă în clasa a IV-a la Liceul Pedagogic Arad
Pasiuni. Pianul
Lorena Pelea este o fetiţă harnică, ascultătoare şi cu o ambiţie puternică de a încerca să schimbe în bine mentalitatea adulţilor. Deşi e elevă doar în clasa a IV-a, Lorena şi-a dat seama de multe dintre problemele cu care se confruntă planeta.
Prima care ia iniţiativa
„La ora de ştiinţe, doamna învăţătoare ne tot povestea despre cum unii oameni aruncă la voia întâmplării gunoaiele şi distrug spaţiul verde. Din această cauză avem un mediu foarte poluat”, a povestit Lorena Pelea. Micuţa spune că de aici i-a venit ideea să lanseze o campanie prin care să-i determine pe oamenii mari să aibă grijă de mediul înconjurător, „căci el este plămânul verde al Planetei”. Aşa că, împreună cu o colegă de clasă, Lorena a realizat pliante în care a explicat cât de grav este să nu păstrezi curăţenia şi să poluezi mediul.
„Le-am împărţit prin tot oraşul, însă, sincer, nu ştiu dacă am rezolvat ceva. Aş vrea să pot colabora cu mai multe persoane care să fie dispuse să mă ajute să demarez o campanie mult mai amplă”, a spus tânăra.
Reciclează hârtia
Lorena spune că tot la şcoală a învăţat şi faptul că cei care taie copacii vor fi la un moment dat „răsplătiţi” pentru fapta lor. „Am participat şi cu părinţii mei la câteva acţiuni. Am strâns gunoaiele lăsate de petrecăreţi la pădurea Ceala. De asemenea, am dus mai multe kilograme de hârtie la reciclat. Mă bucur că părinţii mei mă sprijină în toate iniţiativele mele”, a povestit Lorena Pelea.
Vrea să devină medic
Micuţa şi-a lăsat amprenta şi în curtea şcolii unde