Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Emilian Frâncu, din Râmnicu Vâlcea, rămâne în AREST

Publicat in Romania Libera, joi 2 mai 2013 ·

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins, joi, recursul, în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită, potrivit Mediafax.

Emilian Frâncu fusese reţinut, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce a fost prins în flagrant primind 50.000 de lei de la administratorul unei firme căreia îi încredinţase un contract de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 26 aprilie, arestarea preventivă a edilului, decizia fiind atacată cu recurs.

La Tribunal, Frâncu a susţinut că este nevinovat, că banii nu îi erau destinaţi şi că ar fi încercat să obţină o sponsorizare pentru evenimentele legate de împlinirea a 625 de ani de la atestarea oraşului Râmnicu Vâlcea.

Citeşte şi Primarul PNL Emilian Frâncu, ARESTAT PREVENTIV

Tribunalul Bucureşti a notat, în motivarea deciziei de arestare preventivă a primarului din Râmnicu Vâlcea, că acesta s-a folosit de funcţia sa pentru a obţine bani, este un pericol pentru ordinea publică şi intenţiona să comită o nouă faptă de luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, la începutul anului, Primăria Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme un contract de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Citeşte şi TB: Primarul din Râmnicu Vâlcea intenţiona comiterea unei alte infracţiuni de luare de mită

În luna ianuarie, primarul Emilian Frâncu i-ar fi cerut administratorului firmei, denunţător în cauză, un procent de 10 la sută din valoarea contractului.

După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări de servicii şi plata unei prime tranşe din banii datoraţi de Primărie, la 22 aprilie, Emilian Frâncu i-ar fi pret

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°