Ierarhia este un instrument necesar al sistemului. Un monstru. Cand ii va veni vremea, Akaki Akakievici se va lasa devorat fara impotrivire. El stie sa faca un singur lucru: sa copie acte. Incet, se pare, el se nascuse cu chelie si in uniforma. Desi la glumele rele ale celorlalti, el nu raspunde decat rar cu un "De ce ma necajiti? Lasati-ma in pace!", in aceste cuvinte razbate o durere intunecata: cel putin un tanar abia intrat in slujba o simte violent si neputincios, el insusi inghitit de sistem.

Uniforma lui A.A. este foarte roasa, cand trece pe langa o fereastra, tocmai atunci, din casa se arunca gunoiul, mananca fara sa simta gustul mancarii si cand i se umfla burta, scoate cerneala si se apuca de copiat "hartiile luate in acest scop acasa." Inainte de a adormi, zambeste cu gandul la documentele pe care avea sa i le trimita Dumnezeu de copiat a doua zi. El este un functionar oarecare dintr-un departament oarecare "eternul consilier titular".

Gandul ca trebuie sa-si faca o manta noua il inspaimanta cumplit. Dar odata acceptat, el se transforma intr-o bucurie obsesiva. Aceste doua stari, de fapt una singura, vin din teama care il domina si inseamna mult mai mult decat lipsa banilor zilnici; inseamna o lume modificata monstruos pe masura monstrului care o stapaneste. In sfarsit, mantaua se face, dupa cum se stie. Clientul si croitorul sunt deopotriva multumiti. Mesterul se uita multa vreme dupa A.A. care se duce la departament - prima iesire a mantalei in lume - alearga apoi pe o scurtatura, ii iese inainte si priveste acum din fata maiestuoasa inaintare. Croitorul Petrovici ar avea si el un capitol intr-o scriere despre mantaua asta.

Noaptea, tarziu, Akachi Akakievici se intoarce de la petrecerea unde se bause (invitat fiind) in cinstea mantalei. Pe masura ce se apropie de locuinta sa de la periferie, drumul incepe sa semene cu un labi