Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoric şi-a păstrat funcţia prin şantaj?

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Aurelian Şoric susţine că presa şi conducerea Poliţiei Române îi vor demisia pe nedrept VIDEO - Mai multe surse din IPJ Neamţ susţin că Aurelian Şoric şi-ar fi păstrat funcţia prin şantaj. Mai exact, l-ar fi înregistrat pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, şi s-ar fi folosit de această înregistrare ori de câte ori ar fi avut nevoie. Doar că Şoric nu-şi mai aminteşte nimic.

Între timp, îşi exersează engleza la televizor şi spune că nu are de ce să fie demis.

Aurelian Şoric a fost întrebat în ediţia de marţi a emisiunii "La Ordinea Zilei" dacă există o înregistrare care demonstrează că şeful Poliţiei Române ar fi încercat să negocieze cu el nişte posturi. Răspunsul şefului IPJ Neamţ nu a fost unul foarte sigur.

"Nu cred. De la acea perioadă a trecut un an. Nu-mi amintesc exact. Nu cred", a spus Şoric.

"Este o tâmpenie să schimbi şeful Poliţiei atunci când au fost rezultate pozitive. Am prins infractorul" Aurelian Şoric Şeful IPJ Neamţ Fostul ministru de Interne, Dan Nica este de părere că şeful IPJ Neamţ ar fi trebuit să evite, din momentul numirii sale în fucncţie, orice contact cu persoanele suspecte.

"N-ai voie să te plimbi pe stradă cu oricine. N-ai voie să fii în relaţii cu oricine. (...) Nu este permis acest lucru", a declarat Dan Nica la Antena3.

Între timp, Şoric se laudă că a fost felicitat de ministrul de Interne şi că presa şi conducerea Poliţiei Române îi vor demisia pe nedrept.

"Este o tâmpenie să schimbi şeful Poliţiei atunci când au fost rezultate pozitive. Am prins infractorul", susţine şeful IPJ Neamţ.

Presupusa legătură cu lumea interlopă l-a adus pe Aurelian Şoric în centrul unui uriaş scandal. Ce spune Şoric?

"It was a misunderstanding, if you can read me. Deci domnul Fătuloiu are un proiect de reorganizare a politiei Române, pe care sper să şi-l du

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 2 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum 38 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 51 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum o ora
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 2 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum 29 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 3 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°