Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălaj: Bolnavii închipuiţi n-au fost prea deranjaţi de autorităţi

Publicat in Adevarul, marți 27 iulie 2010 ·

Controalele efectuate în judeţ în rândul beneficiarilor de pensii de invaliditate şi indemnizaţii de handicap nu i-a speriat prea tare pe sălăjeni. Cu aproximativ 13.500 de persoane încadrate în grad de handicap şi aproape 14.000 de pensionari de boală, Sălajul se numără printre judeţele fruntaşe în ce priveşte numărul de astfel de beneficiari raportat la populaţia judeţului.

La începutul lunii iunie, comisii mixte formate din inspectori sociali şi inspectori în muncă au început să verifice dosarele de handicap. Au fost controlate aproximativ 15 la sută din dosare.

Suspiciuni s-au constatat în doar nouă cazuri de încadrare în grad de handicap, însă fără a produce vreun efect. „Noi nu am primit nici un document în care să scrie ce fel de suspiciuni, în baza căruia noi să cerem reevaluarea cazului, înainte de termen”, a declarat Violeta Milaş, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj.

În pofida mediatizării controalelor, şeful DGASPC Sălaj a declarat că numărul persoanelor care se încadrează în grad de handicap se menţine la nivelul lunilor trecute. În luna iulie au fost 75 de cazuri noi şi doar şase persoane care nu s-au prezentat la reevaluarea anuală.

Pentru luna august au fost înregistrate 58 de cereri de încadrare în handicap.

Legislaţie prea permisivă

„Atâta vreme cât omul are un drept, conform legii, noi nu-l putem refuza. Nu asta e soluţia să facem un control amănunţit. Soluţia este schimbarea criteriilor de încadrare în grad de handicap. Aici este problema. Atâta timp cât nu facem ceva să-i integrăm în societate, numărul lor va creşte”, a explicat Violeta Milaş.

Au rămas fără pensie deoarece muncesc

Coantroale pentru depistarea presupuşilor bolnavi care primesc bani de la stat sunt realizate şi de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj, cu sprijinul primăriilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 53 minute
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum 17 minute
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Judo: Medalie de bronz pentru judoka Alex Creţ, la CE de la Zagreb

News.ro acum 20 minute
Sportivul Alex Creţ a obţinut, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatul European de judo, de la Zagreb. ”Felicitări, Alex, antrenorului tău Emil Morar şi întregului staf”, a transmis FR Judo. Medalia de aur a revenit Eljan Hajiye

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la JO 2024

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Articol de Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 27 aprilie 2024, 19:06 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2024 19:46 Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (L

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°