Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Susţin iniţiativa lui Antonescu privind demisia lui Băsescu, chiar dacă nu am fost consultat

Publicat in Antena 3, joi 21 noiembrie 2013 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că susţine iniţiativa liderului PNL, Crin Antonescu, privind demisia preşedintelui Traian Băsescu, "chiar dacă" nu a fost consultat pe această temă.

"Sigur că susţin, cum să nu, chiar dacă nu am fost consultat. Dar eu susţin iniţiativele bune şi dacă nu sunt consultat", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că rezolvarea sănătoasă în subiectul terenului achiziţionat de către familia şefului statului ar fi demisia din funcţia de preşedinte a lui Traian Băsescu.

"Convingerea mea fermă este că pentru România această nouă problemă are o singură rezolvare sănătoasă: demisia lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României, acum, imediat. Este o decizie care ar scuti această ţară de un nou subiect jenant, e o decizie care ar scuti această ţară de încă un an de război politic", a spus preşedintele PNL.

El a adăugat că îi cere demisia lui Băsescu pentru că nu este acceptabil ca preşedintele unei ţări cum este România, "cu atâtea probleme, cu atâtea frustrări, cu atâtea întrebări care nu au răspuns", să comunice bunăstarea materială a propriei sale familii.

"Îi cer demisia lui Traian Băsescu pentru că nu e acceptabil ca preşedintele unei ţări cu atâtea probleme, frustrări, întrebări fără răspuns, să comunice a nu stiu câta oară public, ca despre o problemă importantă, bunăstarea materială a propriei familii şi să descrie cu lux de amănute cum a vrut să ia teren şi nu avea bani, cum a pus-o pe fiica sa (...) ce o să facă cu pământul. Fiecare are dreptul la viaţă privată, inclusiv pentru interesul lui, dar nu are voie preşedintele unei ţări şi niciun demnitar să vorbească public acest lucru într-o societate în care numeroşi tineri, chiar cu calificarea fiicei preşedintelui, nu numai că obţin greu un asemene

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Gabriela Firea: Construim Spitalul Metropolitan, după câştigarea alegerilor pentru Primăria Generală

News.ro acum o ora
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătăţeşte cu implicarea autorităţilor locale, a afirmat Gabriela Firea. Candidata PSD la Primăria Capitalei a mai spus că sunt destul exemple de bune practici în ult

UPDATE - Navă scufundată în Marea Neagră - Parchetul Curţii de Apel Constanţa: Accidentul de la Sfântu Gheorghe, produs în urma coliziunii a două nave / Cercetările vizează distrugerea unei nave şi părăsirea locului accidentului

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au anunţat că scufundarea unei nave suib pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, s-a produs în urma coliziunii cu o altă navă, care se află în portul bulgăresc Varna. M

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°