Nu puţini au fost aceia care au intuit, spre sfârşitul anului trecut, înaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, faptul că Marian Lupu va fi „jokerul" în jocul politic dintre comuniştii lui Vladimir Voronin (PCRM) şi forţele democratice prooccidentale. El însuşi fost comunist, actualul preşedinte interimar al statului de peste Prut a ales să evolueze în tabăra proeuropeană, cu toate că o vreme a părut că-l ispiteşte tabloul biblic al „întoarcerii fiului risipitor" şi că va încheia o alianţă cu PCRM. Marian Lupu a vorbit „La masa Adevărului", cu multă diplomaţie, despre modul în care vede relaţia cu România, dar, printre rânduri, poate fi descifrat mesajul său, unul cu pronunţate accente moldovenist-identitare.
Şeful interimar al statului de peste Prut riscă un pronostic în privinţa acceptării republicii sale în Uniunea Europeană şi cere ajutorul României pentru parcurgerea „grabnică şi calitativă" a procesului de integrare
CARTE DE VIZITĂ
- Marian Lupu s-a născut la 20 iunie 1966, la Bălţi (Basarabia).
- Tatăl său, Ilie Ion Lupu, a sprijinit revigorarea partidului comunist, după desfiinţarea PCUS în 1991.
- A absolvit Universitatea de Comerţ şi Economie a Universităţii de Stat din Moldova.
- Urmează studii postuniversitare la Moscova (1987-1991).
- Devine Doctor în economie în anul 1991.
- Se specializează în macroeconomie la Institutul Fondului Monetar Internaţional din Washington (1994).
- Studiază comerţul internaţional la Institutul Organizaţiei Mondiale a Comerţului din Geneva (1996).
- A fost ministru al Economiei în cabinetul Tarlev (2003-2005).
- A fost ales deputat pe lista Partidului Comuniştilor, la 6 martie 2005.
- Devine preşedinte al Parlamentului de la Chişinău pentru întâia oară, mandat pe care îl exercită până la 5 aprilie 2009.
- PCRM, partid condus de către Vladimir Vo