Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL şi PSD, "logodite" de Johannis | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Social-democraţii şi liberalii au semnat, astăzi, acordul politic prin care stabilesc principiile şi obiectivele unei posibile guvernări comune. Sursa: Vlad Stănescu

Sub sloganul "O singură Românie", cele două partide şi-au consfinţit alianţa creată, practic, acum mai bine de o lună în Parlament, când au dărâmat Guvernul Boc. Înaintea oricăror clauze, acordul e limitat până la alegeri de două promisiuni: liberalii îi sprijină pe Mircea Geoană în turul II al alegerilor, iar social-democraţii îl vor numi premier pe Klaus Johannis, aşa cum promitea în campanie Crin Antonescu. Prima consecinţă a înţelegerii celor două partide: izolarea politică a candidatului PD-L la Cotroceni, Traian Băsescu.

Liderii PSD şi PNL, Mircea Geoană, respectiv Crin Antonescu, au semnat acordul politic în Salonul Alb al Senatului, în prezenţa a zeci de jurnalişti. "Acest acord nu reprezintă o împărţire de funcţii între noi. Nu e un troc politic, nu e vânzare de voturi. Asistăm la catalizarea energiilor pozitive ale acestei naţiuni, după cinci ani de scandal", a spus Geoană, înaintea semnării documentului.

Liderul PSD i-a mulţumit lui Antonescu pentru susţinere, afirmând că speră să-i convingă şi pe alegătorii acestuia."În acest acord credem cu intensitate. Deşi venim din zone diferite cred că putem îmbina principiile şi orientările social-democrate cu cele liberale. Veţi avea principiile care vor călăuzi colaborarea noastră", a mai spus Mircea Geoană.

"Îi doresc lui Mircea Geoană să devină preşedinte"

"Am semnat cu toată convingerea că acest acord este un gest politic benefic pentru România. Nu este doar un acord pentru susţinerea unui candidat împotriva celuilalt este punctul de plecare pentru a putea construi ceva în politica românească, iar primul lucru pe care îl avem de făcut este înlăturarea lui Traian Băsescu. Este u

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 31 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°