Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremuri bune pentru cowboy

Publicat in Adevarul, marți 8 septembrie 2009 ·

Fermele de animale scose la vânzare dispar de pe piaţă în doar câteva săptămâni. În cazul multora dintre ele, se ajunge chiar la licitaţii. Un astfel de complex cuprinde zeci de hectare de teren, construcţiile aferente necesare unei astfel de afaceri, dar şi clădirile proprietarului sau ale angajaţilor. Americanii mănâncă anual aproape 13 milioane de tone de carne de vită. 34,4 milioane de vaci se taie în acest scop. Doar 7% din această cantitate merge la export, deşi cererea, atât internă, cât şi externă, este mult mai mare. Acesta este principalul motiv pentru care fermele de animale sunt din ce în ce mai căutate de către investitori.

Tranzacţii record

De exemplu, în Oregon, nu cu mult timp în urmă, proprietarul Ochoco Ranch a obţinut 42.500.000 de dolari pentru 17.000 de hectare de teren. Această sumă păleşte însă  în faţa celei solicitate pentru ferma „Bell“ din New Mexico, San Miguel, respectiv 99 de milioane de dolari. „Această proprietate este una dintre cele mai cunoscute din Statele Unite ale Americii, atât datorită animalelor crescute aici, cât şi pentru istoricul ei. Primele atestări sunt cunoscute din 1824“, explică Rue Balcomb, unul dintre agenţii imobiliari însărcinat de către proprietari să găsească un cumpărător.

Cele peste 117.000 de hectare sunt alcătuite din păşuni, păduri, toate străbăture de mai multe râuri. Există chiar şi un mic lac. Vârful de lance îl reprezintă zona rezidenţială, cu o suprafată de aproximativ 1.000 de metri pătraţi, care conţine terenuri de tenis, piscine, case pentru angajaţi şi „conacul“ oficial, care are nu mai puţin de opt dormitoare. O altă fermă care atrage atenţia investitorilor este Debonaire Farms, pentru care s-a organizat chiar şi o licitaţie în urma căreia se va alege viitorul proprietar.

Fiecare dintre cele patru parcele care alcătuiesc ferma pot fi licita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 36 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 51 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Canotaj: Încă o medalie pentru România la Szeged – bronz la 8+1 masculin

News.ro acum 18 minute
Echipajul de 8+1 masculin format din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la Campionatele Euro

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 3 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°