Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminiţa Turcin se pregăteşte pentru marea provocare a carierei: Jocurile Olimpice

Publicat in Adevarul, luni 26 septembrie 2011 ·

PERSEVERENŢĂ. De zece ori campioană naţională, pugilista slătineancă este considerată principala favorită a României la un titlu olimpic. Excluderea Federaţiei Române de Box din Asociaţa Internaţională poate fi un obstacol.

Sportivă la CS Box Alro Slatina, Luminiţa Turcin reuşeşte de zece ani să rămână lidera de necontestat a boxului feminin românesc, în palmaresul său intrând şi titlurile de campioană europeană şi vicecampioană mondială. Acum, pugilista în vârstă de 26 de ani se pregăteşte pentru marea competiţie a carierei, cea de la Jocurile Olimpice de anul viitor. Este pentru prima dată când boxul feminin este introdus în programul olimpic, cu trei categorii de greutate, iar Luminiţa reprezintă o speranţă a României pentru o poziţie cât mai bună, fiind prima cotată cu şanse de a se califica alături de pugilistele Steluţa Duţă, Cludia Nechita, Ilia Năvăcioiu sau Gabriela Bold.

„Atunci când eşti în ring, nu mai ai timp să simţi nimic. Trebuie să te concentrezi asupra adeversarului, să gândeşti loviturile pe care acesta ar putea să le primească. Am învăţat că niciodată nu trebuie să-ţi subestimezi adversarul.”, ne-a dezvăluit ea tactica ce o face invincibilă în ring.

Drum cu obstacole

În prezent, campioana se pregăteşte alături de lotul naţional la Complexul Sportiv „Lia Manoliu”. „Primul obiectiv este Campionatul Mondial din primăvară, criteriu de selecţie pentru olimpiadă, doar primele opt la cele trei categorii fiind calificate. Până atunci, mă pregătesc pentru Campionatul European de la Rotterdam, din octombrie. Drumul este lung şi mai sunt şi obstacole. Dacă situaţia va continua, nu ştiu ce speranţe mai avem pentru Jocurile Olimpice”, spune sportiva, referindu-se la recentul scandal legat de excluderea Federaţiei Române de Box din Asociaţia Internaţională de Box Amator. „Nu comentez scandalul, nu este treaba mea să fac asta. Eu ştiu c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 37 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°