Cât timp a fost în zona interzisului, a constrângerii, regizorul Copel Moscu avea dorinţa de a spune şi celorlalţi ceea ce crede. După 1990 televiziunea a preluat, prin libertatea de exprimare, idei care l-au descătuşat, l-au liniştit şi a vrut pur şi simplu să-şi trăiască viaţa fără complicaţii. Astăzi predă la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, şi îi ajută pe alţii să facă filme. Astăzi, regizorul Copel Moscu îşi sărbătoreşte ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează la mulţi ani!
“Din documentar trebuie să transpară şi parte artistică, şi artistul realizator”
Un regizor ştie cât de greu este să fii în faţa camerei. El spune însă de fiecare dată o poveste, iar aceasta ajunge la oameni cu cât este mai bine construită. Aici intervine harul celui care o construieşte, pentru că dacă povestea îi este complet exterioară, dacă nu există o implicare, dacă subiectul nu place atunci există riscul ca povestea să nu atingă spectatorii. Când regizorul iubeşte povestea se simte şi dincolo de ecran. Dacă vrei să faci un film, ai nevoie de foarte multă energie. Şi poţi avea multă energie dacă tu crezi cu adevărat în poveste. Când faci film documentar simţi o mare responsabilitate faţă de oamenii cu care vorbeşti şi faţă de poveştile pe care le afli. Oamenii se simt expuşi. Ca să-i faci pe oameni să se deschidă, ei bine pentru asta e nevoie de har. Copel Moscu este din punctul acesta de vedere un deschizător de drumuri. A împins limitele limbajului cinematografic într-atât încât filmele sale au fost interzise de cenzura comunistă. Experimentele sale erau îndrăzneţe, atingeau, loveau, scoteau la lumină controverse. Copel Moscu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” în 1978 şi a creat peste 50 de filme de scurt şi lungmetraj, în calitate de regizor şi scenarist, pentru care a obţinu
