Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Buturuga din Parcul Central locul favorit al târgujienilor şi al turiştilor

Publicat in Adevarul, luni 15 iunie 2009 ·

Zeci de târgujieni au ieşit astăzi să se relaxeze la terasa „La Buturugă“ din Parcul Central „Constantin Brâncuşi“. Din luna mai, de când se deschide şi până la închiderea sezonului estival mesele din jurul barului de „La Buturugă“ sunt mai tot timpul ocupate şi asta pentru că pe lângă răcoritoare cei care doresc pot să servească masa.

„Nu am mai văzut aşa ceva până acum“

Ideea barului în formă de buturugă pare să atragă foarte mulţi clienţi atât din rândul târgujienilor cât şi a turiştilor care de multe ori au senzaţia că barul „La Buturugă“ este construit într-o buturugă reală.

„Eu sunt din Vâlcea şi sunt pentru prima dată în Târgu-Jiu. Este o idee absolut interesantă, se încadrează perfect în peisaj. Nu am mai văzut aşa ceva până acum. Iniţial am crezut că este reală“, a spus Octavia Rădulescu, o clientă.

„Am luat vacanţă şi am zis să mai ies cu colegii până nu plecăm la bunici sau la mare. Am ales să vin aici pentru că este frumos şi îmi place“, a spus Dragoş Nanu, 12 ani din Târgu-Jiu.

„Este foarte bine aici. Este mai răcoare, alături este şi un părculeţ pentru copii şi se joacă cel mic iar noi putem sta liniştiţi la masă“, a precizat Minerva Lupulescu.

Meniu variat

Numărul mare de clienţi se datorează faptului că, pe lângă îngheţată, răcoritoare şi alte băuturi se poate se poate servi aici şi masa. Meniul este unul destul de variat de la hamzii la grătar care costă 4 lei porţia, aripoare de pui 7 lei, mititei 1,5 lei până la ceafă de porc la grătar cu doar 10 lei, toate acestea putând fi garnisite salate de tot felul, la preţuri foarte mici.

Nici consumatorii de bere nu sunt uitaţi. Un pahar de bere costă doar 2 de lei.

În timp ce stau la terasă clienţii se pot delecta ascultând orice gen de muzică doresc: folk, house, dance, clasică şi orice alte genuri indiferent de preferinţe. „Clienţii noştri p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°