Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii, mai buni decât o arată clasamentul

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 septembrie 2008 ·

Conducătorii clubului gorjean consideră că echipa lui Eugen Neagoe ar merita un loc în clasament superior poziţiei retrogradante pe care se află în prezent.

După şase etape, Pandurii Târgu Jiu ocupă locul 15, primul retrogradabil, cu patru puncte acumulate. Debutul ezitant de campionat a fost scuzat de programul dificil, însă, în următoarele trei etape, gorjenii întâlnesc trei contracandidate la retrogradare, Gaz Metan Mediaş, CS Otopeni şi Gloria Buzău, şi visează la punctele care să-i scoată din subsolul Ligii I. „Suntem pe o poziţie mincinoasă, dacă este să ne uităm la lot. Cred că o să ne revenim şi o să intrăm în prima jumătate a clasamentului. E drept că am întâlnit echipe foarte bune şi am avut un început mai greu. Am făcut însă egal cu Dinamo, am câştigat cu Argeşul, încet-încet ne revenim. Şi jocul de la Steaua a fost bun, doar că nu am avut noroc. Să vedem dacă vom reuşi ceva la Mediaş. Noi ne gândim doar la primul meci şi apoi la următorul. Nu vrem să ne facem gânduri deşarte. Primul joc este cel care contează“, a declarat Tilincă.

Condescu nu mai vrea înfrângeri

Preşedintele pandurilor, Marin Condescu (foto), îşi doreşte ca echipa lui să nu piardă în următoarele trei etape şi să scape de zona retrogradabilă. „Ca să ne atingem obiectivul nu trebuie să pierdem puncte în confruntările viitoare. Cu şapte puncte în următoarele trei etape vom ieşi din subsolul Ligii I, acolo unde nu ne este locul“, a afirmat Condescu. Acesta sugerează că Neagoe are la dispoziţie un lot valoros şi nu de loc retrogradabil. „Eugen are de unde alege, are concurenţă pe posturi, el ştie care este valoarea lotului“, a mai spus Condescu.

Şi vicepreşedintele Viorel Temelescu afirmă că echipa este pe drumul cel bun şi îşi va îndeplini obiectivul, clasarea pe unul dintre locurile şase-zece, în ciuda startului greu de campionat. „Echipa noastră este p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°