Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două trenuri s-au ciocnit, în SUA. Zeci de persoane au fost rănite

Publicat in Gandul, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Aproximativ 60 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, în coliziunea a două trenuri de periferie, la o oră de vârf, vineri, în statul Connecticut, în nord-estul Statelor Unite, a anunţat guvernatorul Dan Malloy, relatează AFP.

Unul dintre răniţi se află într-o stare "foarte critică", se precizează într-un mesaj al Biroului guvernatorului postat pe contul său de Twitter.

Accidentul a avut loc în apropiere de oraşul Bridgeport, la aproximativ 100 de kilometri nord-est de New York, către ora locală 18.00 (sâmbătă, 1.00, ora României), a declarat telefonic pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei Metro-North, care deserveşte regiunea de la nord de Big Apple.

"Şaizeci de persoane au fost spitalizate. Cinci persoane se află într-o stare critică, iar una dintre ele este într-o stare foarte critică", a precizat Malloy pe Twitter.

Purtătorul de cuăvânt de la Metro-North a evocat, cu puţin timp înainte, date cu privire la aproximativ 50 de răniţi, dintre care patru în stare gravă sau critică.

Coliziunea a avut loc între un tren care se îndrepta spre New York şi unul către New Haven.

"Trenul care se îndrepra către est a deraiat şi a intrat în coliziune cu trenul care se îndrepta spre vest. Nu avem nicio informaţie despre cauzele" deraierii, a mai subliniat purtătorul de cuvânt.

Guvernatorul Malloy, care s-a dus la locul accidentului, a declarat într-o conferinţă de presă că nu există "vreun motiv să se creadă că nu este vorba despre un accident".

Legăturile Amtrak între New York şi Boston au fost întrerupte vineri seara şi ar urma să rămână întrerupte până luni.

Potrivit cotidianului The New York Post, accidentul s-a produs pe un tronson aflat în reparaţie, unde doar două din patru căi ferate erau disponibile.

Compania Metro-North este a doua cea mai importantă în Statele Unite în privinţa trafic

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 54 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 54 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 26 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 54 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 54 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 54 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 54 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°