Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Oraşul a fost inundat în 30 de minute

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 iunie 2009 ·

În timpul furtunii, apa a inundat mai multe scări de bloc, subsoluri, garaje şi case. Hunedoara a ajuns sub apă în urma unei vijelii care a durat mai puţin de 30 de minute. În aproximativ un sfert de oră, bulevardul principal din municipiu a fost inundat, nivelul apei depăşind 20 de centimetri.

Mai mulţi copaci s-au rupt şi au căzut peste patru autoturisme, fire de înaltă tensiune, drumuri şi blocuri de pe străzile Mureşului, Cerbului şi Obor. Alte două acoperişuri de bloc de pe străzile Mureşului  şi Cerbului au fost smulse de vânt şi aruncate pe trotuar.

Inundaţi la fiecare furtună

Ploaia torenţială a inundat mai multe scări de bloc, subsoluri, garaje şi autoturisme aflate pe bulevardele Dacia şi Decebal, precum şi pe străzile Chizid şi Viorele. Cinci echipaje de pompieri militari şi mai multe echipe ale serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă au intervenit cu motopompe, drujbe şi motofierăstraie pentru scoaterea apei din imobilele şi dependinţele afectate de inundaţii şi pentru îndepărtarea copacilor căzuţi peste autoturisme.

„Suntem inundaţi de fiecare dată când e rupere de nori. Stăm şi ne uităm, că nu ştim nici noi ce să facem. Nu face faţă canalizarea, dar nici nu ştii cui să te adresezi. O colegă nici nu a putut să iasă din casă pentru a veni la serviciu, că i-a intrat apa în bloc” a declarat o hunedoreancă care locuieşte pe strada Mureşului, Elena Ţuguran.

Deocamdată nu există soluţie

Şeful Serviciului Tehnic din cadrul Primăriei Hunedoara, Ladislau Demeter, a declarat că, până la finalizarea programului ISPA, nu există nicio soluţie pentru această situaţie. „La debite atât de mari de apă canalizarea pluvială nu face faţă. Şi eu am găsit apă de o palmă în maşină, dar până la finalizarea programului ISPA nu avem ce face, pentru că mai bine de jumătate dintre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 46 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum o ora
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum o ora
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 29 minute
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Lumea tocmai a înregistrat cea mai fierbinte lună aprilie din istorie

Mediafax acum 18 minute
Fiecare lună începând cu iunie 2023 s-a clasat ca fiind cea mai caldă înregistrată vreodată pe planetă, comparativ cu luna corespunzătoare din anii precedenţi, a precizat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, conform Reuters. Incluzând lu

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Săptămâna Luminată. Ce NU au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște

Gandul acum 22 minute
Săptămâna Luminată. Ce nu au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște! Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşt

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 9 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°