Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coslada: Un tânăr înjunghiat în picior, într-o bătaie între români, la discotecă

Publicat in Adevarul, marți 12 octombrie 2010 ·

Discoteca românească "La Piramide", din Coslada (Madrid), a fost teatrul mai multor altercaţii de-a lungul timpului, iar Delegaţia de Guvern din Madrid cere închiderea acesteia.

Poliţia a arestat ieri dimineaţă cinci persoane, toate de naţionalitate română, pentru înjunghierea unui tânăr de aceeaşi naţionalitate la intrarea în discoteca "La Piramide", din Coslada (Madrid), informează El Pais. Acest local face parte din centrul comercial Zocoslada şi este frecventat de foarte mulţi tineri români.

Doi dintre cei implicaţi lucrează în discotecă: un barman şi responsabila localului, care, conform investigaţiilor, au încercat să-l ascundă pe agresor (care are antecedente penale) într-un depozit. Alţi doi arestaţi şi însuşi agresorul erau clienţi fideli ai discotecii.

Trei l-au bătut, alţi doi au vrut să-l scape pe agresor

Faptele s-au petrecut duminică dimineaţa, în jurul orei 6.10, când la intrarea în discotecă a izbucnit o bătaie. Trei dintre cei cinci arestaţi l-au bătut pe un tânăr, tot român şi l-au înjunghiat cu o armă albă în picior. Victima a suferit numeroase lovituri, care i-au provocat leziuni pe tot corpul şi o ruptură musculară, pe lângă rana de cuţit din picior. Bătaia a fost oprită de intervenţia Poliţiei Locale, care au acordat primul ajutor victimei şi au transportat-o la spital, fără a mai aştepta sosirea ambulanţei.

Autorităţile vor să închidă localul

Primăria din Coslada a realizat mai multe inspecţii la discoteca "La Piramide", în care s-au produs numeroase altercaţii. De altfel, Primăria vrea să reducă orarul de funcţionare al discotecii, ca un prim pas la cererea Delegaţiei de Guvern de a închide localul. Discoteca este situată în centrul comercial Zocoslada, în afara localităţii. Conform surselor municipale, discoteca este frecventată doar de români din zona Corredor de Henares.

Unul din cei arestaţi este ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 41 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 24 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 52 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°