Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moaştele lui Isărescu la Cotroceni

Publicat in Jurnalul, vineri 27 aprilie 2007 ·

Să vină Isărescu să dea cu puţină aghiazmă, să ne purifice de prea-plinul dihoniei politice, să plimbăm moaştele lui prin incăperile lugubre de la Cotroceni, poate-poate dispar duhurile rele. "Marea bătălie a fost şi rămane stabilizarea preţurilor. Denominarea nu a fost un scop in sine, dar, in opinia BNR, a reprezentat un punct de cotitura in recaştigarea increderii" - a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Şi nu in orice context, ci chiar la aniversarea a 140 de ani de existenţă a bătranului şi mult-incercatului leu.

Cu trimitere directă la pugilistul american din secolul trecut, guvernatorul a comparat leul cu un "Rocky al finanţelor". "Şi-a revenit cam in repriza a zecea, iar in ultimii doi ani performează. Nu trebuie să fim euforici, mai avem vreo şase reprize şi nu trebuie să-l lăsăm să fie nici prea avantat", a mai spus Mugur Isărescu, trăgand cumva de timp, şi aer in piept, pană la intalnirea de la Palatul Cotroceni, care avea loc in aceeaşi zi, doar că mai spre seară.

Sunt intru totul de acord că Nicolae Văcăroiu se află la Cotroceni nu prin voinţa sau frauda sa, ci in urma exercitării unei acţiuni democratice şi legale a Parlamentului. E perfect valabil că aşa trebuia să se intample. Indiferent de oameni, instituţiile trebuie să funcţioneze.

E, de asemenea, absolut firesc ca Traian Băsescu să-şi recaştige poziţia prin luptă, aşa cum a dorit, şi din acest punct de vedere nu cred că va avea dificultăţi, dacă este să dăm crezare sondajelor cu care se mandresc liderii PSD şi PLD - fanii de drept şi de conjunctură ai lui Traian Băsescu. Dar de aici şi pană la a lua rolul de preşedinte interimar prea in serios mi se pare cale lungă.

Consultări cu partidele da, cu premierul de asemenea, dar cu guvernatorul BNR? Ce-au vrut să demonstreze cei care au programat o astfel de intalnire? Că au credibilitate, legitimitate? Că sunt pr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 7 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 7 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 13 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 11 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 6 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 8 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 8 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Tenis: Iga Swiatek este prima finalistă la Roma

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek s-a calificat joi în finala turneului WTA 1000 de la Roma, după ce a învins-o pe Coco Gauff, din Statele Unite. De o oră şi 47 de minute a avut nevoie Iga Swiatek (22 de ani, locul 1 WTA) să se califice în fi

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

vin.

7°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°