Workshop-ul internaţional balcanic în domeniul fizicii aplicate a devenit loc de întâlnire pentru 150 de participanţi, din Europa, America de Nord şi Asia
În perioada 6-8 iulie 2011, la Universitatea Ovidius din Constanţa se desfăşoară cel de-al XII-lea Workshop internaţional balcanic în domeniul fizicii aplicate. Evenimentul este organizat de Universitatea Ovidius din Constanţa, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Societatea Română de Fizică, Uniunea Balcanică de Fizică, Universitatea Bucureşti şi Societatea Română de Ştiinţa Materialelor şi Creşterea Cristalelor, sub patronajul Ministerului Educaţiei. În cadrul workshop-ului vor fi prezentate cele mai recente descoperiri şi aplicaţii din domenii precum: fizica materialelor condensate, fizica plasmei, fizica atomică şi nucleară, biofizică, fizica mediului ambiant, fizică tehnică şi inginerească, fizica educaţiei. La eveniment vor fi prezenţi aproximativ 150 de participanţi, din Europa, America de Nord şi Asia. Prezent, ieri, la deschiderea oficială a workshop-ului, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz a declarat că rezultatele cercetării ştiinţifice reprezintă o bază solidă şi absolut necesară pentru dezvoltarea societăţii în diferite domenii. „Mă simt onorat să particip la deschiderea oficială a unei manifestări de o asemenea anvergură şi doresc să felicit Universitatea Ovidius pentru faptul că demonstrează, încă o dată, că cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată reprezintă unul din reperele de marcă ale activităţii sale academice şi unul dintre standardele performanţelor pe care rectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Victor Ciupină, le-a impus în această instituţie de învăţământ superior. Îmi exprim cu acest prilej respectul şi admiraţia pentru cei care îşi pun inteligenţa, talentul, imaginaţia şi cunoştinţele acumulate în slujba cercetării ştiinţifice,