Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ea, bonă asiatică, el, muncitor român. Criza din Cipru le-a spulberat familia

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Zecile de mii de bone şi menajere venite din Filipine, Sri Lanka sau Vietnam pentru a munci în familii cipriote se văd acum nevoite să părăsească insula, pentru că angajatorii lor nu mai au cu ce le plăti.

Până când se va găsi o soluţie

“Timpul meu de lucru s-a redus la jumătate”, povesteşte Fely, o filipineză instalată de cinci ani în Cipru, şi care face curăţenie la mai multe birouri, dar şi la particulari acasă. “Una dintre persoanele pentru care lucram mi-a spus să nu mai vin. A zis că mă caută ea, daca va găsi o soluţie la problema ei legată de banii din bancă”, explică Fely reporterului France Presse care a intervievat-o. “Trebuie să căutăm de lucru în altă parte, dar nu ştim unde să mergem”, se îngrijorează ea. Fely s-a căsătorit cu un român pe care l-a întâlnit tot în Cipru. Cei doi au o fetiţă în vârstă de trei ani. Soţul ei şi-a pierdut locul de muncă pe care îl avea în insulă, şi acum a decis să se întoarcă în România, împreună cu copilul, până când se va găsi o soluţie potrivită pentru familie.

330 de euro pe lună

În Cipru lucrează 35.400 de menajere, potrivit serviciilor de Imigrări, majoritatea provenind din Filipine, Sri Lanka şi Vietnam. Fac menajul, au grijă de copii sau de persoanele în vârstă, şi asta şase zile pe săptămână pentru 330 de euro net pe lună, dar cu masă şi casă asigurate. Dar din cauza “găurilor” provocate în conturile bancare ale ciprioţilor, ca măsură de salvare a ţării de la faliment, plus o rată a şomajului în continuă creştere, unele familii care asigurau astfel de locuri de muncă s-au văzut nevoite să concedieze “bonele filipineze” sau să le plătească doar pentru un part-time.”Femeia în casă este considerată acum un lux – şi când ai de-a face cu criza, primul lucru la care renunţi este luxul”, explică Riginos Polydefkis, funcţionar la serviciile de Imigraţie.

Încurcături

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poliţişti şi procurori desfăşoară 169 de percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancruta frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, furt calificat, infracţiuni de mediu si corupţie

News.ro acum 55 minute
Poliţişti şi procurori desfăşoară miercuri 169 de percheziţii în Bucureăti şi în mai multe judeţe, în dosare de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancruta frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, furt calificat, infracţi

Vânzările de iPhone-uri ale Apple în China au crescut cu 52% în aprilie

News.ro acum o ora
Livrările de smartphone-uri Apple în China au crescut cu 52% în aprilie faţă de un an în urmă, continuând o revenire observată în martie, potrivit datelor unei firme de cercetare afiliate guvernului chinez, citate de Reuters. Creşterea vine după o p

Sondaj INSCOP: Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, urmat de Emil Boc şi Victor Ponta / Topul notorietăţii este deschis de Ponta, urmat de Diana Şoşoacă

HotNews acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, cu o cotă de 37%, urmat de Emil Boc, Victor Ponta, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Topul notorietăţii est

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum o ora
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Anthony Blinken se deplasează la Chișinău unde va anunța un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

HotNews acum 51 minute
​Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și securitatea energetică a țării vor fi pe agenda discuției cu ocazia vizitei efectuate miercuri de către secretarul de stat american Antony Blinken la Chișinău, a anunțat Departamentul de Stat, cit

Coreea de Sud în alertă privind baloane nord-coreene care aruncă gunoi și excremente

HotNews acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 90 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a fi

Evaluare națională pentru elevii din clasa a șasea. Testele de la Matematică şi Ştiinţe ale naturii sunt de nivel mediu de dificultate

Ziare.com acum 44 minute
Elevii de clasa a VI-a susţin miercuri proba la Matematică şi Ştiinţe ale naturii din cadrul Evaluării Naţionale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Potrivit ministerului, testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici

Război în Gaza, ziua 235. Armata Israelului neagă atacul asupra taberei de lângă Rafah

Press Alert acum 40 minute
< figure id="attachment_510876" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Armata israeliană a negat că a atacat o tabără la vest de Rafah, după ce autoritățile sanitare din Gaza au declarat că bombardamentele tancurilor israeli

Prognoza meteo 29 mai 2024. Vremea va fi instabilă, cu ploi în aproape toată țara

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi, vijelii, grindină și descărcări electrice în mai multe zone ale țării. Temperaturile maxime vor varia în general între 18 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 ș

Pericol de alunecare de teren, pe un şantier din municipiul Cluj-Napoca / Pompierii, Poliţia Locală şi constructorul monitorizează zona

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Cluj monitorizează un şantier din municipiul Cluj-Napoca, unde există pericolul unei alunecări de teren. ”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitaţi să asigure zona unui şantier situat pe strada Nicolae Mol

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°