Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Groapa de gunoi ecologică din Olt, proiect depus la Bruxelles

Publicat in GAZETA de SUD, marți 27 ianuarie 2009 ·

Construirea gropii ecologice de gunoi, care va fi amplasată în localitatea Bălteni, va începe anul acesta. Cel puţin aşa speră reprezentanţii consiliului judeţean.

Proiectul de înfiinţare a fost adus în discuţie de reprezentanţii administraţiei judeţene sâmbătă, în cadrul conferinţei „Pentru mediu curat - Atitudine şi implicare“.

Reprezentanţii instituţiilor de protecţie a mediului, ai CJ, mai mulţi primari din Olt şi din câteva localităţi din Bulgaria s-au reunit pentru a trage linie în cadrul proiectului finanţat cu fonduri PHARE „Pentru mediu curat - Atitudine şi implicare“. Proiectul a început în august 2008 şi s-a încheiat luna aceasta. Evenimentul a marcat încheierea parteneriatului româno-bulgar implementat de Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie-Filiala Olt şi Asociaţia Centrul pentru Iniţiative Educaţionale şi Civice - Pleven, Bulgaria. Principalul scop al acestui proiect a fost acela de a instrui şi de a informa un grup-ţintă, alcătuit din 40 de reprezentanţi, 20 de români şi 20 de bulgari, din cadrul IMM-urilor, ONG-urilor şi al instituţiilor publice. În principal, părţile au dorit identificarea şi gestionarea deşeurilor conform strategiilor naţionale şi europene, lucru concretizat de partea română prin iniţierea unui proiect de investiţie.

Proiect de 44 de milioane de euro

Proiectul care priveşte înfiinţarea unei gropi ecologice pentru colectarea deşeurilor din întreg judeţul a fost pus în discuţie sâmbătă de Ioan Ciugulea, vicepreşedintele consiliului judeţean în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a anunţat că investiţia este într-o fază destul de avansată. Ciugulea şi-a exprimat speranţa că, în scurt timp, judeţul va beneficia de prima tranşă de bani pentru a demara procedurile care se impun pentru astfel de investiţii. „Mă bucur foarte mult că acest proiect a avut finalitate.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 53 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 45 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum o ora
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum o ora
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

LIVE DE LA 14:30 Oțelul Galați - U Cluj, primul baraj pentru Conference League » Echipele probabile + cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Oțelul Galați - U Cluj este primul baraj pentru calificarea în preliminariile Conference League. Meciul are loc duminică, 19 mai, de la ora 14:30, și poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro. Oțelul Galați (4-3-3) Antrenor U Cluj (4-4-1-1) Antr

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°