Prognoza BNR indică o rată a inflaţiei în jur de 3,5 la sută la sfârşitul acestui an. Desigur, Banca Naţională a luat în calcul şi mişcările posibile, până la 31 decembrie, la preţurile administrate în general şi la preţurile produselor energetice în special. Dar şi şansa, bazată pe o judecată sănătoasă, de a vedea creşteri de preţuri numai la acele mărfuri care vor suporta noi impulsuri. Ceea ce ar însemna ca mărfurile care se scumpesc să nu influenţeze piaţa trăgând după ele în sus preţurile acelor mărfuri care nu vor primi niciun impuls în costuri. Altfel, inflaţia va continua să fie un fel de înlocuitor de productivitate, eficienţă şi competitivitate. Numeroase companii vor ignora motoarele competiţiei economice şi vor lăsa aprins un singur bec – preţul! Acele companii ce au umflat şi umflă preţurile făcând inflaţie.

Măsurând însă cu atenţie, constatăm că anii de criză au determinat şi multe decizii raţionale, ce au adus schimbări importante în viaţa companiilor, în felul de a munci al multor oameni, în felul nostru de a trăi. Fără să-i fi fost uşor, societatea noastră a făcut eforturi vizibile şi a reuşit, într-o oarecare măsură, să-şi înfrângă reflexele, obiceiurile, conservatorismul şi să treacă la ajustarea stilului de viaţă. E un început. Şi iată, chiar inflaţia dă înapoi, nu mai merge în sus.

Atenţie însă! O inflaţie care dă înapoi nu înseamnă scăderi de preţuri. Deflaţie, deci! Înseamnă transformarea inflaţiei în dezinflaţie. Preţurile continuă să crească, dar cresc tot mai încet. Ar fi mai bine să scadă? Nu, în niciun caz. Deşi în anii în care economia noastră era dominată de marxism au fost momente când aşa învăţam: că e mai bine să scadă preţurile. Parcă o aud pe doamna Clara Şerban, profesoara mea de economie politică din anul întâi de la Drept, care susţinea că nivelul de trai creşte nu dacă urcă salariile, ci dacă scad preţurile. @N