Trecerea spitalelor CFR, aflate în subordinea Ministerului Transporturilor până acum, către autorităţile locale, nu este văzută cu ochi buni de primarul Sibiului, Klaus Johannis.
Posibila preluare a spitalului CFR din Sibiu de către municipalitate nu este considerată un demers pe care Johannis să şi-l dorească.
"Este o varianta care nu pare foarte interesanta.Este un spital micuţ, cu probleme mari. Nu aşa ceva îmi doresc ca şi spital municipal, ci ceva mai pus la punct", a declarat primarul Sibiului, Klaus Johannis.
Ideea transferării spitalele CFR din tara în subordinea CNAS sau, dupa caz, a administratiilor locale, a fost lanastă de Ministerului Transporturilor, Relu Fenechiu. Ministerul detine spitale CFR la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Paşcani, Craiova, Simeria şi Drobeta-Turnu Severin.
Singurele exceptii vor fi spitalele CFR din Bucuresti. Acestea vor ramane in subordinea Ministerului Transporturilor pentru ca desfiintarea lor sa nu puna in pericol proiectele cu finantare europeana aflate in derulare.