În fine, iată ceva de care nu mai putem să ne plîngem că sîntem în urmă faţă de alţi europeni sau alte popoare civilizate: şi noi, românii, am intrat în marea familie a "călătorilor globali".
Din cîte am observat eu de vreo trei ani încoace, de cînd mă tot preumblu prin Europa, personalitatea călătorului român nu mai diferă cu mult de personalitatea excursionistului japonez (am văzut mii), de cea a românului emigrat (am văzut sute) sau de cea a conferenţiarului american (am văzut zeci) ori a doamnei din insulele Fiji care venise la o întrunire în Tours. Deşi ne aflăm, de pildă, la o conferinţă cu program destul de strict, tot ne găsim timp să dăm şi o raită prin oraş, cu aparatul de fotografiat lipit de ochi. Pozăm tot. Obiective turistice, vitrine, oameni, case - unele cu o arhitectură pe care, cu uluire, o descoperim identică, mai apoi, în drum spre serviciu, chiar pe una dintre străduţele din Bucureşti.
"Am văzut reduceri la un magazin", spune, în engleză, georgianul cu care te-ai împrietenit la conferinţă şi porniţi amîndoi, în trap-galop, spre magazinul cu pricina.
(Uneori, dacă ai noroc, dai de o stradă sau de un bulevard întreg plin de magazine de firmă, iar la toate sînt reduceri!)
Kinsella de Europa
Goana după reduceri e o boală a celor cu bani. Sincer: aţi mai văzut oameni cu bani care nu vor să facă economii? Motivul cel mai bun al celor (vedete sau nu) care se duc la shopping în Barcelona, Madrid, Paris ori Dubai este că "dau mai puţin decît în ţară pe haine". Este foarte adevărat, am constatat şi eu asta: de la parterul Luvrului mi-am luat un tricou "de firmă" care în ţară m-ar fi costat cu 20 de lei (noi) mai mult. Din Austria, dintr-un mare magazin, un imens magazin, de fapt, am cumpărat de trei ori mai ieftin decît în România o pereche de super-pantofi-din-piele-exact-aşa-cum-visam.
Acum, cînd mai plec din ţară
