11 Iulie 1992 * Tranzacţiile tranziţiei

PRIN EI ÎNŞIŞI...

Campania dezlănţuită împotriva P.N.L.-ului în general şi a domnului Câmpeanu în special, după decizia de retragere din Convenţia Democratică, de către foştii aliaţi a avut o virulenţă ce a bătut de la distanţă intensitatea atacurilor feseniste din precedenta campanie electorală. A fost infierat cu mînie democratică duplicitarismul acestora, brutalitatea cu care se părea că este lăsată în drum căruţa opoziţiei într-un moment în care şansa îi surîdea mai mult ca oricînd. Se omitea — cu sau fără bună ştiinţă — feed-back-ul electoral, efectul invers, de eroziune pe care-l cunoaşte orice cîştigător confruntat cu condiţiile dure ale jocului în care intra în urma concursului. Victoria locală a Convenţiei suprapusă tergiversării datei alegerilor şi prelungirii pînă în toamnă a perioadei de probă, este de natură să mai atenueze entuziasmul alegătorilor confruntaţi nu cu o uşurare a greutăţilor, ci cu o amplificare a lor pe fondul crizei generale. Este, deci, de presupus, că în conştiinţa electoratului CD-ul să nu mai apară chiar ca opoziţie, asocierea sa (nu numai locală) la actul guvernării urmând să se răsfrângă negativ la urne.

Este probabil, şi acesta , unul din motivele care au generat decizia domnului Câmpeanu, dincolo de cele deja cunoscute şi că ţin de orgoliul unui partener majoritar obligat să împartă în mod egal beneficiile. Ce a urmat dădea impresia că partidul domniei sale va rămâne tot mai izolat şi cu tot mai multe "pene" lipsă. Iată însă că realitatea dă semne să fie alta. Atacurile împotriva PNL au generat şi o reacţie inversă, de compasiune, ca să-i punem aşa, între spectatori, şi de strîngere a rîndurilor între actori. Spectaculoasele dezerţiuni la vîrf nu au avut un corespondent în baza electorală, iar scandalul declanşat, la PNL-AT, riscă să întărească partidul-mamă cu cîţiv