Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râdeau de „nebunul” satului. Până în ziua în care a îngrozit o ţară întreagă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 decembrie 2011 ·

Daniel Dunga, de 21 de ani, a omorât o fetiţă de 9 ani după care a violat-o. Toată comuna ştia de ce e în stare individul, acesta având probleme grave de sexualitate, dar nimeni nu s-a gândit să-l dea pe mâna poliţiei. Sursa: Sergiu Rusu

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe Daniel Ionel Dunga (21 de ani), tânărul din comuna suceveană Volovăţ, arestat după ce, la sfârşitul lunii septembrie a acestui an, a omorât şi apoi întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă în vârstă de 9 ani, pe care a ademenit-o sub pretextul că-i va da nuci.

Avea deviaţii sexuale grave şi tot satul ştia

Trupul micuţei a fost găsit fără suflare într-un sac de rafie, ascuns într-o magazie din gospodăria în care inculpatul lucra ca argat.

Şi mai şocant în toată această poveste terifiantă este faptul că inculpatul avea apucături de pedofil de mai mulţi ani şi, cu toate acestea, sătenii din Volovăţ au stat cu mâinile în sân. „De câte ori observa trecând prin dreptul său persoane de sex feminin, inculpatul se refugia apoi în curtea gospodăriei unde se masturba”, se arată în actul de sesizare a instanţei.

De asemenea, procurorii susţin că inculpatul „a încercat să acosteze minore din comuna Volovăţ, pentru a le pipăi în zonele intime”.

Verdictul psihiatrilor: avea discernământ

Strigător la cer e că toate aceste deviaţii de comportament ale inculpatului au fost observate de mai multă lume şi totuşi nimeni nu a făcut vreo reclamaţie la poliţie. Aşa s-a ajuns ca, în după-amiaza zilei de 30 septembrie 2011, „nebunul” de care râdeau toţi să îngrozească întreaga comună.

Daniel Ionel Dunga a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi profanare de morminte, iar înainte de a fi dat pe mâna judecătorilor, tânărul a fost expertizat psihiatric, concluziile specialiştilor fiind că a avut discernăm

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°