Manualele de istorie îi prezintă ca pe nişte adevăraţi supereroi care au împărţit binele şi dreptatea, care au furat de la bogaţi şi au dat săracilor, adevărate simboluri ale corectitudinii. Pe de altă parte, sunt mulţi istorici care contrazic aceste adevăruri cosmetizate şi care explică adevărata existenţă a haiducilor.

Istoricul clujean Lukács József spune că, în urmă cu câteva secole bune, haiducii erau, de fapt, oamenii care hăituiau cirezile de vite din Europa de Est spre oraşele Europei Centrale. Când aceştia nu se ocupau cu comerţul cu vite, deveneau mercenari şi-şi serveau propriile interese.

Termenul de haiduc vine din maghiarul „hajdúk“ şi înseamnă „hăitaş“. Lukács József, doctor în istorie, spune că, încă din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, zonele urbane ale Europei Centrale s-au dezvoltat foarte mult şi era nevoie de oameni care să aducă cirezile de vite pe distanţe de sute de kilometri. „Aceşti oameni erau haiducii, hăitaşii de animale. Erau înarmaţi, nu aveau prea multă şcoală, iar când deveneau şomeri puteau fi angajaţi ca mercenari“, explică Lukács József.

Principii Transilvaniei s-au folosit de aceşti haiduci în luptele lor pentru putere. Spre exemplu, principele Ştefan Bocskai a reuşit, şi cu ajutorul haiducilor - mercenari, să-l detroneze pe regele Ungariei de atunci, habsburgul Rudolf al II-lea (a cărui titulatură integral era Împărat al Sfântului Imperiu Roman, Rege al Boemiei şi Ungariei, Principe al Transilvaniei).

Deşi i-au ajutat pe principii Transilvaniei în luptele lor pentru putere, haiducii îşi serveau propriile interese şi, aflaţi mereu în căutare de pradă, au intrat în conflict cu aceşti principi pe care îi serviseră, ieşind astfel în afara legii – înţeles care a rămas până astăzi când vorbim despre cine sunt haiducii, oameni în afara legii.

Comuniştii i-au transformat în eroi