Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Simion luptă pentru fetițele lui!

Publicat in Libertatea, luni 11 iulie 2011 ·

Viorel Simion (29 de ani) a fost surpriza plăcută a Galei “Campion pentru România”, făcând spectacol în ring şi învingându-l prin K.O. pe filipinezul Jun Talape. Pugilistului i-au fost alături soţia şi cele două fete ale sale, care l-au încurajat în permanenţă şi care au urcat în ring la finalul meciului Viorel Simion (29 de ani) a fost surpriza plăcută a Galei “Campion pentru România”, făcând spectacol în ring şi învingându-l prin K.O. pe filipinezul Jun Talape. Pugilistului i-au fost alături soţia şi cele două fete ale sale, care l-au încurajat în permanenţă şi care au urcat în ring la finalul meciului

Boxerul Viorel Simion, alintat “Bombardierul”, este noul campion mondial la categoria pană (57,2 kg) al versiunii WBC International. Pugilistul român l-a învins, prin K.O., în repriza a 9-a, în gala de sâmbătă, de la Bucureşti, chiar pe deţinătorul centurii, filipinezul Jun Talape.

“Vreau să ajung sus pentru fetele mele. Am început să ridic o casă în curtea părinților mei, dar am rămas cu ea neterminată. Mă bat pentru faimă, dar și pentru bani, să le fac un viitor mai bun fetelor mele”, ne-a declarat fostul coleg de cameră al lui Bute la lotul naţional de box. La finalul meciului, fiicele sale, Oana Alexandra și Elena Andreea, care au strigat non-stop “Haide, tatiii!”, au urcat în ring şi şi-au felicitat părintele, care le-a sărutat printre lacrimi.

Viorel Simion şi-a început cariera la profesionişti în 2006, la 26 de ani, după ce a cucerit medalia de bronz la un campionat mondial (2005). Palmaresul său la amatori cuprinde: 7 titluri de campion naţional, o medalie de aur la CE de cadeţi (1997) şi una identică la întrecerile continentale de juniori (1999), plus un bronz la Europene (2002). La profesionişti a adunat 14 victorii din tot atâtea meciuri, dintre care 5 prin K.O.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 5 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 12 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 6 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°