Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eclipsă totală de Lună în 10 decembrie, vizibilă şi din România

Publicat in Adevarul, joi 8 decembrie 2011 ·

Peste două zile, românii vor fi martorii la cea de-a doua parte a unei eclipse totale de Lună. Specialiştii spun din România eclipsa va fi observată începând cu ora 16.30, cu condiţia ca orizontul estic să fie liber deoarece Luna va fi acoperită de umbra Terrei chiar în timp ce răsare.

Eclipsa se va vedea în totalitate doar în Asia şi Australia. Din America de Nord, Europa şi Africa se va vedea pe jumătate - americanii vor vedea prima jumătate, în timp ce din România se va vedea cea de-a doua jumătate.

Potrivit Observatorului Astronomic din Capitală, eclipsa de sâmbătă se va produce între orele 13.33 şi 19.30, când Luna va intra în penumbra, umbra şi apoi din nou în penumbra Pământului.

În România, Luna va răsări sâmbătă de la ora 16.30, dar de la ora 16:56 va fi acoperită de umbra Terrei.

Astronomii arată că apoi se va putea vedea cum Luna iese din umbră, începând cu ora 16.57, până la 18.18, când va intra în penumbră.

Întrucât penumbra este transparentă, se poate considera, din punct de vedere vizual, că eclipsa a luat sfârşit. Din punct de vedere geometric însă, eclipsa se va termina la ora 19.30, când Luna va ieşi complet şi din penumbră.

Eclipsa de sâmbătă va dura cinci ore şi 56 de minute.

Specialiştii arată că pentru a vedea eclipsa nu este necesar un instrument astronomic, dar este nevoie ca orizontul estic să fie liber pentru a putea fi observată. Totodată, eclipsa se poate vedea numai dacă este senin, nefiind vizibilă în condiţii de nori, ploaie sau ninsoare.

Cei care vor să vadă Eclipsa pot merge la Observatorul Astronomic din Capitală, care va fi deschis sâmbătă începând cu ora 16.30.

Astronomii susţin că următoarea eclipsă totală de Lună ce va fi vizibilă din România se va produce pe 28 septembrie 2015, putând fi observată de la ora 5.46.

Eclipse de lună vor mai fi şi în urmă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 47 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°