Foto: Cristian Marcu M-am săturat de eticheta, uzată, nedreaptă de multe ori, pe care o aplicăm oamenilor de afaceri români, cei curajoşi, muncitori şi adevăraţi. Ei sunt, când nu ne explicăm ceva, când se iscă un scandal de gologani şi corupţie, „controversaţi”. Invariabil, „controversaţi”. De ce ei? De ce nu sunt politicienii niciodată „controversaţi”, fiindcă nenorocirea de acolo vine? Politicienii sunt cei care aprobă, hirotonisesc averi, dezvoltă şi legiferează fraude. De ce? Corupţia, nelămuritele toate, nebuloasele bugetare, mizeria se pitesc şi stau comod în spatele acestei etichete.
Corupţia, din câte înţeleg eu, n-are cum fi atribuită unui om de afaceri. El luptă să-şi dezvolte investiţiile şi să facă, altfel sucombă, profit. El are, prin statutul firmei pe care a inventat-o, obligaţia de a ieşi în câştig după ce-şi plăteşte salariaţii, materialele, băncile, scadenţele, niciodată plusenţele (na, că am inventat un cuvânt!). Altfel îi fug muncitorii, dă faliment. Corupţia nu e la el, n-are cum fi, ci stă în puterea unui individ cocoţat, de nenumărate ori prin şmecherie electorală sau nepotism al influenţei politice, în preajma unui pix care poate iscăli dezlegări la gologani. Un pix care poate da liber la milioane şi uneori miliarde care nu sunt ale lui, ci ale mele, cetăţeanul de rând, cortizant la averea unui stat care nu-i mai aparţine.
O pereche de nădragi aşezată pe un scaun ministerial sau o fustă care acoperă-cloşcă o demnitate pot dispune de banii naţiunii. Cu ei nişte firme, firme adevărate, consolidate prin inteligenţă managerială, pot face şosele, fabrici sau nimic. Am fost săptămâna trecută la două emisiuni ale Antenei 3, singura care mai îndrăzneşte să mă lase să zic în direct câte ceva, fiindcă celelalte m-au tăiat şi de la recitarea poeziilor de dragoste. „Controversatul” om de afaceri Nicolae, parcă a
