După un deceniu în care a fost acuzat că drumul său spre performanţă nu este unul curat, Lance Armstrong s-a hotărât să mărturisească. Indiferent de motivul pentru care a făcut-o, fie că şi-a dorit să-şi spele imaginea, fie că îşi vrea pur şi simplu să nu mai mintă, un lucru e cert: fostul ciclist a recunoscut că s-a dopat şi a numit metodele pe care le-a folosit.

Utilizarea produselor farmaceutice pentru a trişa în sport nu este un eveniment nou, însă cu siguranţă rămâne un subiect tabu. Creşterea metodelor prin care un sportiv poate obţine o falsă victorie reprezintă o presiune asupra acestuia şi cu siguranţă este o provocare să-i reziste.

Unul dintre cele mai vechi obicei de dopaj e reprezentat de transfuzie, când atletul donează o unitate de sânge care e depozitată şi după trei săptămâni, când organismul reface rezerva de sânge, se face transfuzia înapoi în corp. Acest proces se întâmpla înaintea cursei şi oferea rezistenţă sportivului. Procedura a fost interzisă pentru că nu este corectă şi, mai ales, pentru că e periculoasă. Bineînţeles, între timp, au apărut alte metode mult mai eficiente de a trişa.

Testosteronul este un alt mod de îmbunătăţire incorectă a rezultatelor sportive, folosit în special de atleţi. Testele care depistează acest procedeu sunt cele de urină.

EPO este o proteină hormonală produsă de rinichi, care, odată elibaerată în sânge, stimulează producţia de celule roşii. EPO este o metodă modernă de dopaj, astfel încât nu mai este nevoie de transfuzie, ci doar de o injecţie prin care celulele roşii se înmulţesc într-un ritm alert. Până de curând, EPO nu putea fi identificat, întrucât substanţa creată artifical era la fel cu cea din corpul uman.

Noile metode de testare, însă, au ajuns din urmă progresele medicinei. Există teste de urină care detectează orice urmă de EPO sintetic, standardizat şi folosit încă de la J