Întâlnirea cu un poet trebuie să semene foarte tare cu neurochirurgia. Ai privilegiul incredibil de a da la o parte ţesutul de cuvinte, de rânduri, de pagini şi a privi, fără mijlocire, direct spre mănunchiul de gânduri şi simţiri al pacientului din faţa ta.

Întâlnirea de sâmbătă cu poetul spaniol Manuel Rico, petrecută într-un muzeu al cuvintelor - Casa Dosoftei, a fost cu atât mai specială. „Ne întâlnim într-o zi de sărbătoare religioasă (n.r.: Sf. Dumitru), dar şi de sărbătoare a cărţii, a scriitorilor, a traducătorilor şi, în primul rând, a cititorilor, pentru că ei îi justifică pe primii”, a deschis întâlnirea Dana Diaconu, organizator din partea Institutului Cervantes. „Cel pe care îl ştiţi de la examene”, a ţinut să precizeze profesoara Bădulescu, sub privirea zâmbitoare a celor care ştiau mai bine.

Înarmaţi cu numărul din „Observatorul Cultural” în care i-au fost traduse şi publicate patru poezii şi un fragment de proză scurtă, Cerneală, aproximativ 20 de iubitori de literatură spaniolă au intrat în culisele poeziei lui Manuel Rico.Haine prăfuite, transformate în „muze”

Periplul prin gândurile poetului spaniol a început cu nişte haine prăfuite, transformate în „muze” pentru una dintre poeziile sale, „Jacheta de postav”. „Mi-am făcut curat în dulap pentru că trebuia să arunc hainele vechi”, a povestit Rico. „Am dat peste o jachetă care mersese cu mine la numeroase evenimente, cum ar fi Revoluţia Garoafelor din Portugalia. Mi-am retrăit, odată cu ea, toate amintirile şi aşa se face că în versurile mele au apărut elemente care fac trimitere la acel moment, dar şi la alte trăiri.”

Însăşi genul de poezie pe care îl scrie Rico a permis publicului această privire intimă spre procesul creaţiei sale. „Este o poezie care se dezvoltă în linia testimonială, poate şi socială. Este mai complicată, mai rafinată, o poezie care adesea se opreşte asup