Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preot acuzat că a vândut clopotul bisericii

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 ianuarie 2008 ·

Unii localnici din comuna Schitu - Olt susţin că preotul ar fi înlocuit clopotul vechi de aproape un secol. Sătenii îl acuză pe preot că ar fi înstrăinat cristelniţa şi câteva icoane. Unii localnici din localitatea Schitu, judeţul Olt, îl acuză pe preotul din localitate că ar fi înlocuit clopotul vechi al bisericii cu altul care nu are aceeaşi rezonanţă. Preotul este acuzat că ar fi înstrăinat icoane şi că ar fi schimbat cristelniţa. După slujba de duminică, zeci de localnici au dorit să discute cu preotul, dar acesta a refuzat. Clopotul vechi datează din 1916, fiind adus de părintele Mitre.

Acuzaţii Gheorghe Bângiu are 69 de ani şi se numără printre cei care îi cer socoteală preotului. „Clopotul vechi era din aramă curată şi l-a adus în 1916 preotul Mitre. În 1940, clopotul a fost ascuns în apă ca să nu îl ia trupele germane. Era clopotul satului. Şi cu cazanul (cristelniţa - n.r.), la fel. Şi ăsta a fost schimbat. Pe cel vechi, din aramă, abia îl puteau ridica doi oameni“, a spus bătrânul. Alt pensionar, Dumitru Scarlat, fost consilier parohial, este şi el revoltat. „În luna noiembrie 2007, s-a săpat o fântână în

curtea bisericii şi de atunci s-a schimbat clopotul. Toată lumea ştie, dar mulţi tac“, susţine Dumitru Scarlat. Primarul Cornel Ionescu încearcă să fie neutru. „Eu nu acuz pe nimeni. Dacă se va dovedi că preotul este vinovat, trebuie să suporte consecinţele“, a declarat primarul localităţii.

Oamenii vor să sesizeze poliţia Sătenii susţin că preotul Sami Grigore ar fi înstrăinat mai multe icoane din biserică, care au fost donate de populaţie de-a lungul vremii. „Dacă icoanele sunt ale comunei noastre, ce caută la altă biserică din altă localitate?“, se întreabă oamenii. Oamenii îl învinovăţesc pe preot că le încasează bani pentru serviciile religioase fără să le elibereze chitanţă. „Preotul nu ne eliberează chitanţe pentru banii pe c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°