Francezul n-are nici o îndoială: "naţionalele" sînt mai importante pentru suporteri decît echipele de club.
Michel Platini e fericit. Încheiat aseară, cel mai ambiţios proiect al său, un turneu final de campionat european în estul Europei, a fost "o reuşită". Polonia şi Ucraina nu l-au dezamăgit. Într-un interviu acordat Gazzettei dello Sport, preşedintele UEFA face bilanţul Euro 2012, dar abordează şi alte subiecte: rasismul, un turneu final în toată Europa sau controversata tehnologie video.
Vodca şi moştenirea economică
- Domnule Platini, ce rămîne după Euro 2012?
- Vodca. Glumesc, desigur. În primul rînd ar fi atmosfera memorabilă, o moştenire economică şi socială pentru Ucraina şi Polonia, un fotbal de calitate, un arbitraj optim. Şi faptul că "naţionalele" sînt mai importante decît cluburile.
- Decît cluburile?
- O partidă a Germaniei, de pildă, are o audienţă tv superioară finalei Ligii 2010, acel Inter - Bayern. În Anglia, reprezentativa a avut de asemenea o audienţă mai mare decît Manchester United - Barcelona, finala Ligii din 2011. Asta indică cifrele.
"Italia a fost surpriza plăcută"
- Italia - Spania a fost finala justă a acestui turneu?
- Au jucat cel mai bun fotbal, cel mai tehnic. Dacă în privinţa Spaniei nu aveam dubii, Italia a fost surpriza cea mai plăcută. Nu mă aşteptam să joace atît de ofensiv.
- Golgeterii au marcat puţin. Sînt departe de cele 9 goluri reuşite de dumneavoastră în 1984...
- E foarte, foarte dificil să mă ajungă cineva pe mine....
"Rasismul există"
- Ziariştii britanici se temeau că vor fi multe cazuri de rasism. Şi cînd colo...
- N-a fost nici măcar un singur caz! Rasismul există, aici ca şi în Franţa sau în Anglia. E combătut, dar nu afectează turneul final.
- Amenda mare dată danezului Bendtner pentru o reclamă comparativ cu cele aplicate pen