Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Bugetul va fi votat ȋn condiţiile negociate cu FMI și CE

Publicat in Ziua Veche, marți 3 decembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, 3 decembrie, înaintea şedinţei plenului reunit al Parlamentului în care se dezbate proiectul de buget pe 2014, că bugetul se votează “în condiţiile negociate cu FMI şi CE”

“Vreau să fim totuşi raţionali şi să nu intrăm în panică. Bugetul se votează, intră acum, în discuţia Parlamentului, în condiţiile negociate de noi cu FMI şi CE. Adică ne ţinem de cuvânt şi aşa e normal şi se va vota în toate datele sale negociate de Guvern cu instituţiile internaţionale”, a spus Ponta. El a precizat că, după ce va fi votat de Parlament, bugetul pe 2014 va pleca la preşedintele Traian Băsescu, pentru promulgare. “O să vedem dacă pentru prima dată în 24 de ani preşedintele nu va promulga bugetul, nu vreau să anticipez”, a mai spus Ponta, conform mediafax.

El a subliniat că Guvernul are capacitatea de a ţine lucrurile în mână din punct de vedere financiar şi bugetar. “O să trecem şi peste această criză”, a adăugat Ponta. Premierul a precizat, răspunzând unei întrebări, că articolul care prevede că încasările din accize se constituie ca venituri la stat şi vor merge la autostrăzi va rămâne în proiectul de buget. “Sigur că da, e prevăzut foarte clar, bugetul Departamentului pentru marile proiecte în care intră CNADNR. Azi la ora 12.00, în faţa grupurilor USL, după care voi merge şi la celelalte grupuri, dacă doresc, voi prezenta strategia de investiţii pentru autostrăzi – ce avem acum în lucru şi ce începem în 2014″, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, 3 decembrie, înaintea şedinţei plenului reunit al Parlamentului în care se dezbate proiectul de buget pe 2014, că bugetul se votează “în condiţiile negociate cu FMI şi CE”

“Vreau să fim totuşi raţionali şi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 7 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 9 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°