Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribut platit de RAFO pentru lunga perioada de nefunctionare - Un accident de munca trecut sub tacere

Publicat in HotNews, vineri 17 august 2007 ·

Temerile salariatilor de la RAFO ca si dupa repornirea rafinariei s-ar putea sa apara mici probleme, datorita lungii perioade de stationare, s-au adeverit.

Numai ca aceste probleme, mai mult sau mai putin importante, puteau sa se soldeze si cu accidente de munca.

O astfel de situatie s-a petrecut pe data de 14 august, cand doi muncitori au fost surprinsi de un val de gaze, in zona instalatiei Desulfurare Gaze Recuperare Sulf.

Potrivit unor prime informatii, necofirmate, cei doi muncitori si-au pierdut cunostinta, cazand si de la o mica inaltime.

Confirmarea accidentului am primit-o insa, de la managerul Spitalului Municipal Onesti, dr. Mihai Andronic.

Acesta ne-a declarat ca pe data de 14 august au fost spitalizati doi muncitori de la RAFO, fara insa a ne preciza cu ce diagnostic.

Ceea ce a fost dispus sa ne precizeze doctorul Andronic a fost faptul ca muncitorii se afla la Sectia de Chirurgie si nu

ne poate permite sa-i contactam pentru a afla numele acestora si imprejurarile in care s-a petrecut accidentul.

Pe data de 15 august incercand sa aflam, pe alta cale, ce s-a petrecut la RAFO, ne-am adresat purtatorului de cuvant de la Inspectoratul Teritorial de Munca

Dan Buftea, dar acesta ne-a declarat ca, pana in jurul pranzului, de la RAFO nu se primise niciun comunicat privind vreun posibil accident de munca.

In cele din urma, dupa mai multe incercari, am reusit sa-l contactam pe liderul sindicatului, Ion Marian, iar acesta ne-a declarat : “Acest accident poate fi incadrat in categoria accidentelor minore, dar ca masura de prevedere cei doi muncitori au fost transportati la spital pentru a sta o perioada scurta de timp sub observatie medicala.

Din acest motiv consider ca nu are rost sa dezvalui identitatea celor doua persoane, cu atat mai mult cu cat va fi dat si un comunicat i

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum o ora
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 10 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°