Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un transfer surpriză? AS Roma a făcut o ofertă pentru Nicolae Vasile

Publicat in Pro Sport, marți 16 iulie 2013 ·

George Copos a cerut un milion de euro pentru transferul lui Nicolae Vasile la AS Roma

Evoluţia bună din returul campionatului trecut a lui Nicolae Vasile (17 ani) nu a rămas indiferentă. Astfel, mai multe cluburi din Europa s-au interesat de situaţia contractuală a fundaşului stânga rapidist şi chiar şi-au trimis spioni la jocurile Rapidului din Liga I. AS Roma a fost cel mai aproape să-l transfere pe tânărul jucător al echipei lui Marian Rada, dar totul a căzut în ultimul moment.

Gruparea italiană nu vroia să plătească nicio sumă de transfer şi intenţiona să-l aducă liber de contract. Totul a picat însă din cauza faptului că Rapid se află în insolvenţă, iar conducătorii clubului nu au dorit să-l lase să plece gratis. În momentul în care a aflat de oferta de la Roma, George Copos i-a stabilit un preţ destul de mare de transfer: un milion de euro. Italienii au dat înapoi şi totul a picat, cel puţin pentru moment.

Până să intervină Copos în ecuaţie, datele se prezentau astfel: gruparea „giallo-rossa“ i-a propus lui Vasile un contract pe patru sezoane, iar în primul an îi oferise un salariu de aproximativ 2.000 de euro pe lună, dublu faţă de cât are în momentul de faţă la Rapid. Mai mult, cel puţin în primul sezon, Nicolae Vasile ar fi evoluat doar pentru Roma Primavera, lucru care nu i-a picat prea bine jucătorului. "AS Roma l-a monitorizat ceva vreme pe Nicolae Vasile şi a încercat să-l transfere gratis, dar conducerea clubului s-a opus şi a cerut o sumă mare de bani. În plus, jucătorul a fost nemulţumit de salariul propus de italieni", a povestit pentru ProSport, un apropiat al giuleştenilor.

"Vasluiul să se teamă de noi"

Rămas în Giuleşti, Nicolae Vasile nu se teme de faptul că Rapid va debuta în sezonul 2013 - 2014 tot împotriva lui FC Vaslui. „Suntem în urmă cu pregătirea şi acest lucru s-a văzut cu Chiajna. Dar Vasl

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 36 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°