Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Zen Sushi, arome din ţara Soarelui Răsare

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 · ·

Delicatese exotice japoneze te îmbie din localul situat de pe Calea Şerban Vodă. Amatorii de preparate exotice, precum sushi proaspăt şi salată de creveţi cu alge sunt invitaţi să petreacă o adevărată experienţă japoneză la localul din sectorul 4.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

O simplă masă luată la restaurantul Zen Sushi se transformă într-o experienţă unică, cu siguranţă te vor face să revii pentru a retrăi experienţă niponă. Localul este amenajat precum cele din ţara-mamă.

Aici, vin să servească cina chiar şi oficialii de la Ambasada Japoniei la Bucureşti. Singurul lucru care nu respectă normele nipone sunt scaunele şi mesele înalte, dar cu toate acestea, muzica ambientală, tablourile şi celelalte accesorii alcătuiesc decorul unui peisaj japonez.

Atmosfera intimă, dar şi servirea, întodeauna promtă, te face să te simţi ca şi cum ai ieşit din peisajul Bucureştiului, şi tocmai ai traversat toată planeta ca să ajungi în Japonia. Restaurantul Zen Sushi îşi aşteaptă clienţii în fiecare zi, între orele 12.00 şi 23.00, duminica fiind un program mai scurt, de la 14.00 la 23.00.

Cei care doresc însă să servească preparatele acasă, pot comanda liniştiţi, deoarece Zen Sushi, face şi livrări la domiciliu. „Calitatea şi tradiţia, acestea sunt cuvintele cheie care descriu restaurantul. Tradiţiile japoneze sunt respectate ca la carte“, a explicat Iulian Constantin, administratorul restaurantului.

Sake şi sushi din belşug

Meniul cuprinde principalele preparate japoneze, cât mai variate. „O seară aromată cu sushi bar şi bucătărie japoneză“, cum este descris restaurantul pe site-ul www.zensushi.ro, nu poate fi trecută cu vederea. De asemenea, preţurile sunt accesibile oricărui portofel, iar preparatele te fac să ceri porţia numărul doi.

În meniul zilei, sunt incluse şi supe cu fructe de mare (Sea Food Udong), somon (Salmon Udon

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 58 minute
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Călăraşi: O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit, după o masă în familie. Care este posibila cauza a deceselor

Mediafax acum 24 minute
O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit în Călăraşi, după o masă în familie. Ambele au avut simptome de toxiinfecţie alimentară, însă e posibil ca bunica să fi murit de durere după pierderea copilei.

UPDATE - Călăraşi: Fetiţă de patru ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Necropsia va stabili ce anume a provocat decesul celor două. Există suspiciunea că femeia a făcut infarct când a aflat despre moartea copilei/ Precizările MS

News.ro acum 13 minute
O fetiţă de patru ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 46 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum o ora
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Echipa României și-a aflat adversara din Billie Jean King Cup » Duel complicat în optimi

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Echipa României va întâlni Japonia în . Turneul final va avea loc la Sevilla, în noiembrie.

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 33 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°